Un câine din Pennsylvania a fost recompensat nu în oase ci... în bani, asemenea unui cetăţean de rând, pentru ajutorul pe care l-a oferit polițiștilor. Oamenii legii se chinuiau de nouă zile să afle unde se ascunde deținutul, însă Tucker le-a rezolvat cazul.
Tucker, un câine din rasa Labrador, a devenit febleţea localnicilor după ce a prins un evadat periculos înainte ca poliţiştii să apucă s-o facă. Patrupedul a simțit că cineva se ascunde în pădurea din spatele casei şi şi-a alertat stăpânii, devenind agitat şi lătrând încontinuu.
Pentru mirosul fin şi instinctul de "detectiv", câinele a fost recompensat în bani, mai precis cu 2.000 de dolari. Cine se gândea că Michael Charles Burham, bărbatul care evadase din închisoarea din Pennsylvania pe 7 iulie folosind un cearceaf, urma să fie dat de gol de un... căţel?
La scurt timp după evadarea lui Burham, Departamentul de Poliție Jamestown din New York a emis un avertisment, declarându-l pe bărbatul în vârstă de 34 de ani „extrem de periculos” și îndemnând publicul „să rămână în alertă și să raporteze orice lucru ieșit din comun”. Ceea ce Tucker a şi făcut!
Potrivit YourErie.com, câinele în vârstă de 6 ani se plimba prin pădurea din spatele casei sale din comitatul Warren, Pennsylvania. Brusc, a simţit mişcare şi a început să latre și să-şi cheme stăpânii, pe Ron și Cindy Ecklund.
„De obicei, dacă îl chem, se întoarce imediat acasă”, a spus Ron pentru sursa citată. „Dar atunci n-a făcut-o”.
Cuplul s-a dus în pădure pentru a-l recupera pe Tucker care, în continuare, era agitat şi lătra fără oprire. Iniţial, au crezut cp labradorul lor găsise un arici sau o pasăre ori vreun şarpe. Nicio clipă nu au crezut că e vorba de un om, mai ales un deţniut evadat.
Aşa l-au descoperit pe Burham. „L-am recunoscut imediat de la ştiri şi de pe internet, după tatuaje”, a spus Ron pentru ABC News.
În timpul unei conferințe de presă, care a avut loc imediat după capturarea lui Burham, stăpânii câinelui au declarat că s-au temut, ştiind că e periculos. Se gândeau că poate e înarmat, astfel că au intrat în casă şi au chemat poliţia.
Pentru a-i mulțumi pentru ajutorul oferit, polițiștii l-au recompensat pe curajosul labrador ciocolatiu Tucker cu nici mai mult nici mai puţin de 2.000 de dolari. Din banii primiți, Ron şi Cindy l-au răsfățat cu un frigider plin cu mâncare pe placul lui pe patruped, o zgardă nouă, o găleată plină de mingi de tenis și o grămadă de jucării. Cu siguranţă, conservele cu mâncare de câini în valoare de aproape 2000 de dolari îi vor ajunge pentru... o vreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu