Bugetul UE, BLOCAT. Impas total între eurodeputaţi şi statele membre

Parlamentarii europeni, partizanii unui mecanism puternic de condiţionare a acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept, nu au reuşit joi să ajungă la un acord cu statele membre, prelungind discuţiile care paralizează adoptarea bugetului UE şi planul de relansare post-Covid, transmite AFP.

'Nu am reuşit să ajungem astăzi la un compromis. Totul rămâne deschis', a postat joi pe Twitter negociatorul şef al Parlamentului, Petri Sarvamaa, la sfârşitul unei noi şedinţe de negocieri cu guvernele celor 27 state membre şi Comisia Europeană. Cu toate acestea, Germania, ţară care deţine preşedinţia rotativă a UE, s-a arătat optimistă.

'Discuţiile sunt foarte constructive şi productive şi ne ţinem degetele încrucişate înainte de reluarea negocierilor săptămâna viitoare', a comentat un purtător de cuvânt. Berlinul propune un dispozitiv care să permită reducerea sau suspendarea acordării de fonduri, în cazul în care încălcările principiilor statului de stat de către un stat membru 'ar afecta în mod suficient de direct' bugetul european, ceea ce constituie o premieră.

Această propunere a fost adoptată la finele lunii septembrie de statele membre, în pofida opoziţiei a nouă ţări, în frunte cu Ungaria. Însă acest mecanism face în prezent obiectul negocierilor cu Parlamentul European şi Comisia, pentru a fi integrat în bugetul multianual al UE pentru 2021-2027.

Parlamentul European arată că propunerea este insuficientă

Cu toate acestea, Parlamentul European consideră că propunerea este insuficientă. Eurodeputaţii critică o definiţie mult prea îngustă a încălcărilor (reduse de facto la actele de corupţie) şi posibilitatea ca mai multe ţări să blocheze eventualele sancţiuni, care ar urma să fie adoptate cu majoritatea calificată a statelor membre.

În aceste condiţii, eurodeputaţii solicită înăsprirea textului pentru a putea să aprobe bugetul UE. Acest buget multianual cu o valoare de 1.074 miliarde de euro, la care este andosat şi planul de relansare economică în valoare de 750 miliarde de euro, necesită aprobarea eurodeputaţilor precum şi unanimitatea statelor membre.

Ungaria şi Polonia, care se află deja în vizorul Bruxelles-ului pentru reforme acuzate că afectează independenţa justiţiei, au votat împotriva propunerii germane privind statul de drept. În replică, autorităţile de la Budapesta şi Varşovia refuză pentru moment să îşi dea acordul, care este indispensabil, pentru o decizie care să permită UE să se îndatoreze şi să îşi majoreze resursele pentru a finanţa planul de relansare. Textul trebuie aprobat de cele 27 de state membre înainte de a fi ratificat de toate parlamentele naţionale, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel