Un proiect important pentru unii dintre cetățenii Capitalei este blocat de Nicușor Dan, iar bucureștenii se pregătesc să protesteze în fața PMB. Primarul general tergiversează votul în Consiliul General, ”găsind de fiecare dată câte un nou motiv pueril și jenant”, scriu cei din comunitatea Greenfield, care se mobilizează pentru un miting vineri, 28 iulie, de la ora 10.
Nicușor Dan a folosit aparatul tehnic al Primăriei pentru a bloca votul în Consiliul General pe tema Greenfield, un abuz care se dorește a fi sancționat de cetățeni. Locuitorii din cartierul izolat de Nicușor Dan organizează un miting de protest în fața PMB și se pregătesc să participe la ședințele de Consiliu, pentru a-și exprima nemulțumireile față de primarul general.
”Revenim cu un update important, scurt și la obiect referitor la situația accesului în cartier, scriu pe pagina de Facebook a comunității organizatorii mitingului.
-În ultimele luni au avut loc zeci de întâlniri cu reprezentanții instituțiilor abilitate și partidelor din consiliul general al primăriei capitalei;
⁃ S-a acționat conform mandatului oferit de petiția semnată în iarnă de către locuitorii cartierului, urmând o linie corectă, legală, transparentă și echidistantă politic, respectând codul administrativ;
⁃ În urma acestui efort imens s-au clarificat legal: situația existența a accesului și opțiunile disponibile;
⁃ În premieră avem susținerea oficială atât a instituțiilor abilitate cât și a partidelor pentru restaurarea accesului;
⁃ Acest lucru este concretizat prin două proiecte ce au primit avizele necesare și doar așteaptă să fie puse pe ordinea de zi;
În acest moment ne lovim de un singur ultim obstacol. Primarul general tergiversează adăugarea oricăruia din aceste două proiecte pe ordinea de zi, găsind de fiecare dată câte un nou motiv pueril și jenant.
Acesta este momentul în care, dacă va doriți cu adevărat să puteți intra sau ieși din acest cartier în această toamnă, să participați la PROTESTUL organizat în data de 28 IULIE ora 10:00, în fața PRIMĂRIEI CAPITALEI, și să cereți acest lucru. NU VA EXISTĂ ALTĂ ȘANSA. NU EXISTĂ ALTĂ OPȚIUNE. Protestul va avea loc în data la care proiectul ar fi trebuit, pentru a nu știm câta oară, să fie pus pe ordinea de zi. AVEM O ȘANSA UNICĂ ACUM!
Există posibilitatea legală să participați la ședința de consiliu. Vă puteți înscrie și pentru a lua cuvântul folosind următorul link. Cine vine cu copilul are prioritate la sală.
Cine e în București trebuie să vină.
PS: Vom răspunde întrebărilor din comentarii într-un comment separat, miercuri. Tot miercuri, la ora 19:00, Florin Buzatu și Cătălin Diaconescu vă așteaptă în parcul mare pentru a va răspunde la orice întrebări sau sugestii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu