Brexit - efecte neașteptate: Obiceiuri alimentare, schimbate

În cazul unei ieşiri haotice din Uniunea Europeană, britanicii riscă să fie nevoiţi să îşi modifice obiceiurile alimentare.

Aceasta s-ar întâmpla din cauza complicațiilor ce vor apărea în aprovizionarea cu produse proaspete provenite de pe continent, informează un articol publicat vineri în cotidianul britanic The Times. Potrivit The Times, autorităţile de la Londra sunt îngrijorate de posibilitatea ca anumite produse proaspete, precum fructele din Spania sau legumele din Olanda, să fie blocate la frontiere, dacă vor fi solicitate controale mai numeroase sau dacă UE va limita schimburile comerciale după ieşirea Marii Britanii, prevăzută a avea loc în data de 29 martie 2019.

Publicaţia menţionată adaugă că Guvernul britanic a identificat un anumit număr de spaţii de depozitare unde ar putea stoca alimente, în cadrul pregătirilor sale în eventualitatea unei ieşiri din UE fără un acord. Britanicii ar putea fi chiar rugaţi să 'îşi modifice regimul alimentar' pentru a se adapta la eventualele lipsuri în aprovizionare, afirmă The Times.

Stocuri și rețete schimbate

Brexitul a determinat deja anumite companii britanice să îşi modifice lanţurile de aprovizionare. Astfel, lanţurile de restaurante Zizzi şi ASK vor înlocui mozzarella italiană cu mozzarella produsă în Marea Britanie, din cauza îngrijorărilor provocate de Brexit, dar şi a preocupărilor de mediu, a precizat Azzurri, firma mamă a celor două mărci de restaurante. Firma precizează că brânza este produsă cu lapte provenit de la fermele din Ţara Galilor.

La rândul lor, marile companii din sectorul agroalimentar au avertizat că intenţionează să îşi facă stocuri, precum grupul agroalimentar Premier Foods sau lanţul de supermarketuri Tesco. Comerciantul de vinuri Majestic Wines a început deja să facă stocuri de sticle de vin înaintea Brexitului. Un apărător vehement al ieşirii Marii Britanii din UE, Tim Martin, preşedintele lanţului de pub-uri Wetherspoon, a anunţat încă din luna iunie că va înceta să mai vândă şampanie în localurile sale, pentru a favoriza băuturile produse în Marea Britanie şi în afara Uniunii Europene.

Citește și: Brexit 'no deal': Armata intră în alertă

Parlamentul britanic va relua pe 9 ianuarie dezbaterea asupra acordului privind Brexitul. Dezbaterea a fost suspendată după trei zile, anterior în cursul acestei luni, atunci când premierul Theresa May a decis în ultimul moment să amâne votul prevăzut asupra acordului privind Brexitul, recunoscând că întâmpină o opoziţie masivă în parlament.

Citește și: Loto - Omul care a fost la un pas de a pierde 76 de milioane

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel