Cel mai mare grup bancar german, Deutsche Bank AG, analizează o posibilă mutare la Frankfurt a unor active în valoare de 300 de miliarde de euro din bilanţul entităţii sale din Marea Britanie, pe măsură ce operaţiunile de trading şi activele clienţilor încep să migreze spre continent în urma deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea acestui dosar.
Potrivit acestei surse, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, în conformitate cu un proiect denumit "Bowline" (după numele unui nod marinăresc care poate fi desfăcut uşor în caz de nevoie) banca intenţionează ca, din luna septembrie a acestui an, să înceapă să îşi informeze clienţii că vor fi mutate contractele lor la Frankfurt, urmând ca în luna septembrie 2018 să demareze operaţiunile de trading la Frankfurt, iar migraţia activelor să se finalizeze până în luna martie 2019.
Un purtător de cuvânt de la Deutsche Bank nu a dorit să comenteze aceste informaţii.
Recent însă, directorul general de la Deutsche Bank, John Cryan, i-a informat pe angajaţii băncii că se pregăteşte pentru un hard Brexit, conform căruia marea majoritate a tranzacţiilor, care în prezent se fac de la Londra, vor trebui mutate la Frankfurt. Sursele citate de Bloomberg susţin că banca germană intenţionează să mute, de la Londra la Frankfurt, o mare parte din activele operaţiunilor de trading şi investment-banking, precum şi mai multe sute de traderi şi până la 20.000 de conturi ale clienţilor.
"Există foarte multe detalii care trebuie convenite. Însă, inevitabil, sarcini vor fi mutate sau cel puţin adăugate la Frankfurt", a declarat John Cryan într-un mesaj trimis angajaţilor băncii.
La finele anului trecut, bilanţul Deutsche Bank conţinea active în valoare totală de 1.590 miliarde de euro. O mare parte din activitatea de trading a Deutsche Bank în Europa se face la Londra, care a dobândit un rol important pentru banca germană în perioada în care Deutsche Bank era condusă de foştii directori generali Anshu Jain şi Josef Ackermann, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu