Cele mai citite

BREXIT. Anunțul lui Boris Johnson

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
boris_johnson_2_62475700
Foto: Agerpres

Ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, vineri, marchează ''începutul'' unei ere de ''reînnoire'' şi de ''schimbare'' pentru ţară, a apreciat premierul britanic Boris Johnson, relatează AFP.

'Nu este un sfârşit, ci un început', va spune liderul conservator în discursul său către naţiune la ora 22:00GMT, cu o oră înainte de retragerea istorică a Regatului Unit, care va deveni prima ţară care va ieşi din Uniunea Europeană.

'A sosit momentul când zorii apar şi perdeaua se ridică peste un nou act', a continuat premierul britanic, conform unor extrase comunicate de serviciile sale. Acesta este momentul unei adevărate reînnoiri şi al unei schimbări naţionale, a spus el.

Boris Johnson doreşte, de asemenea, să lase în trecut diviziunile care i-au scindat pe britanici de la votarea Brexitului de către 52% dintre ei în cadrul referendumului din 2016. Slujba noastră în guvern - munca mea - este să ne unificăm şi să ne conducem înainte, a afirmat el, potrivit surselor citate. Pentru a marca Brexitul, şeful guvernului va reuni vineri consiliul său de miniştri în Sunderland (nord-estul Angliei).

Oraşul, care a votat în proporţie de 61% în favoarea Brexitului în 2016, găzduieşte principala fabrică europeană a producătorului auto japonez Nissan, al cărui viitor era compromis în cazul unui Brexit dur, evitat datorită încheierii unui acord de divorţ cu Bruxelles-ul, notează AFP, conform Agerpres.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close