Brexit - 1000 de zile de la referendum

Brexit - 1000 de zile de la referendum
Brexit - 1000 de zile de la referendum

BREXIT 1000 de zile - ce spuneau atunci și ce spun acum o serie de politicieni şi celebrităţi.

BREXIT - La 1000 de zile după ce Marea Britanie a votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, agenţia Press Association consemnează ce spuneau o serie de politicieni şi celebrităţi în timpul referendumului şi ce spun acum.

Michael Gove, actual ministru al mediului, îi asigura pe alegătorii britanici, în aprilie 2016, că un vot în favoarea plecării va plasa Marea Britanie pe o poziţie de negociere puternică. 'A doua zi după vot, vom avea toate cărţile în mână şi vom putea alege calea pe care să mergem', susţinea el. În prezent, Gove încearcă să-şi convingă colegii conservatori din parlament să voteze pentru acordul de retragere încheiat de premierul Theresa May cu Bruxelles. 'Am reflectat mult şi intens la acest acord, dar am conchis, la fel ca mulţi alţii, că deşi nu e perfect, asta e ceea ce trebuie să facem. (...) Trebuie să recunoaştem că, dacă nu votăm acest acord, alternativele sunt un Brexit fără acord sau niciun Brexit', a explicat el în decembrie.

'Ne vom decide singuri soarta şi vom fi guvernaţi de oameni aleşi direct de noi', a spus în 2016 Richard Elvin, un susţinător al Brexit-ului din Sunderland, primul oraş care a votat în favoarea plecării. Astăzi, Elvin, care reprezintă formaţiunea anti-UE UKIP în consiliul local din Hetton, lângă Sunderland, încă aşteaptă ca prezicerea sa de acum trei ani să devină realitate. 'Am mai spus atunci, după eveniment, că temerea mea cea mai mare este că Brexit-ul nu se va putea întâmpla pentru că Establishment-ul nu-l va lăsa să se întâmple', şi-a amintit el recent. 'E haos, nimeni nu ştie ce se întâmplă. Mulţi spun că s-a făcut special aşa, pentru că haosul creşte şansele să rămânem în UE', a menţionat Elvin, asigurând însă că, 'în pofida negativismului, oamenii nu par să-şi fi schimbat părerea'.

Citește și: BREXIT. Cum va afecta Brexitul relaţiile dintre România şi Regatul Unit

Fostul premier David Cameron, care a făcut campanie pentru rămânerea în UE, aprecia în iunie 21016 că un referendum ar putea 'trimite la culcare' chestiunea apartenenţei Marii Britanii la blocul comunitar. În ianuarie a.c., Cameron a insistat că 'nu regretă' organizarea referendumului, dar într-un interviu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de colegii conservatori care au votat împotriva acordului de retragere convenit cu UE. 'Unii care au spus mereu că vor Brexit au votat împotriva lui şi cred că acest lucru îl exasperează pe premier', a remarcat Cameron.

'Un vot în favoarea retragerii va împinge economia britanică în recesiune', avertiza în 2016 fostul ministru al finanţelor George Osborne, anticipând un şoc profund şi imediat pentru finanţele ţării după referendum. Totuşi, economia britanică a continuat să crească, iar săptămâna trecută succesorul lui Osborne, Philip Hammond, a afirmat că economia este 'remarcabil de puternică' şi 'se prevede că va continua să crească în următorii cinci ani'. În ce-l priveşte, Osborne, care a susţinut rămânerea în UE, iar în prezent scrie la London Evening Standard, a declarat în decembrie că dacă ar mai fi pe scena politică ar încerca să 'îndepărteze ţara de stâncile spre care îndreaptă în momentul de faţă'.

Fostul ministru de externe Boris Johnson, cunoscut susţinător al ieşirii ţării din UE, a reclamat în iunie 2016, într-o vizită la o fabrică, faptul că Londra 'trimite săptămânal la Bruxelles 350 de milioane de lire pe care nu le mai controlează în niciun fel', explicând astfel că Marea Britanie nu ar mai trebui să contribuie la bugetul Uniunii. Ulterior, şeful Autorităţii britanice pentru statistică, Sir David Norgrove, l-a contrazis într-o scrisoare în care i-a atras atenţia că cifra evocată este 'clar o utilizare abuzivă a statisticilor oficiale'. Johnson şi-a menţinut însă poziţia şi a insistat chiar că a 'subestimat grav' suma, întrucât la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit aceasta va ajunge de fapt de 438 de milioane de lire.

Citește și: Brexit, No Deal. Reacții în toată Europa

'Cred că ne vom aglomera (dacă rămânem în UE). Avem destui oameni în ţara asta. Dacă vreţi să fim 100 de milioane, aşa o să fie. Dar nu cred că asta vor de fapt oamenii, cred că ar fi bine să fim din nou Anglia' - a spus în 2016, în campanie în tabăra lui Boris Johnson, fostul jucător de cricket Sir Ian Botham, dând de înţeles că rămânerea în UE va duce la niveluri inacceptabil de ridicate de imigraţie. Totuşi, potrivit cifrelor oficiale de luna trecută, deşi a scăzut numărul celor care vin în Marea Britanie din Uniunea Europeană, migraţia netă din ţări din afara UE se află la cel mai ridicat nivel din ultimii 50 de ani.

Şi scriitoarea JK Rowling, autoarea între altele a bestseller-ului Harry Potter, îşi exprima în 2016 temerea că Brexit-ul va duce la şomaj, dar cifrele oficiale de săptămâna aceasta arată că în Marea Britanie lucrează un număr record de 32,7 milioane de oameni. Nici Sir Ian Botham, nici JK Rowling nu au răspuns la solicitarea de comentarii din partea PA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel