Brexit. Carmen Dan: Măsuri pentru românii din Marea Britanie

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat vineri un set de măsuri pentru cei peste 430.000 de români care locuiesc în Marea Britanie, bazat pe principiul reciprocităţii, în contextul Brexit, în cazul în care Marea Britanie va ieşi din UE fără finalizarea unui acord.

"Pentru România, prioritar este să reuşim să protejăm drepturile cetăţenilor noştri care locuiesc, lucrează sau studiază în Regatul Unit, în cazul în care Marea Britanie va ieşi din UE fără finalizarea unui acord. Peste 430.000 de români locuiesc în Marea Britanie şi Guvernul României are în vedere un set de măsuri pentru protejarea lor. Aceste măsuri sunt bazate pe principiul reciprocităţii, pentru că cetăţenii români din Regatul Unit trebuie să beneficieze de acelaşi drepturi pe care le vor avea cei aproape 2.500 de britanici din România", a spus Carmen Dan, vineri, într-o declaraţie de presă la sediul MAI. 

Ea a precizat că au fost purtate discuţii aplicate cu oficialii britanici, respectiv ministrul pentru migraţie şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, cu privire la modul de recunoaştere a dreptului de şedere a cetăţenilor români în Marea Britanie şi a cetăţenilor britanici în România. 

Acordarea de permise de şedere


"Propunerea noastră este ca cetăţenilor britanici cu statut Brexit, adică cei care sunt înregistraţi în acest moment în România, să le fie acordate permise de şedere, după efectuarea unor verificări minime referitoare la motive de siguranţă naţională, ordine publică, sănătate publică, precum şi cu obligaţia ca cetăţenii britanici şi membrii de familie să facă dovada faptului că deţin legal spaţiul de locuit şi mijloace de întreţinere", a declarat Carmen Dan. 

Ea a precizat că dreptul de şedere temporară pe teritoriul României se va asigura pentru o perioadă maximă de cinci ani, astfel încât să le fie oferită cetăţenilor britanici cu statut Brexit şi membrilor de familie ai acestora posibilitatea continuării şederii pe teritoriul României. În plus, se va introduce o perioadă tranzitorie, până la sfârşitul anului 2019, timp în care dreptul de şedere obţinut de către cetăţenii britanici în România este recunoscut de drept, fără a fi necesare demersuri administrative din partea acestora. 

Vezi şi: Voluntari - FCSB. Teja: Trebuie să câştigăm

Super DIETĂ de primăvară. Așa slăbești fără să te înfometezi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel