Botoşani: Familie rămasă fără casă în urma inundaţiilor

O familie din comuna Lunca din judeţul Botoşani a cărei casă a fost distrusă în urma inundaţiilor de săptămâna trecută va locui provizoriu într-o locuinţă modulară, în baza unei decizii adoptate, luni, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), a declarat prefectul Dan Şlincu.

Potrivit sursei citate, locuinţa familiei respectivă a fost afectată atât de puternic încât nu mai prezintă siguranţă, iar Primăria comunei Lunca a solicitat acordarea unui adăpost temporar. 'Beneficiarii locuinţei modulare sunt trei membri ai familiei, doi adulţi şi un copil, pentru care pompierii au desfăşurat o operaţiune de salvare spectaculoasă joia trecută, după ce torenţii rezultaţi din ploile torenţiale au pătruns în locuinţa acestora', a afirmat prefectul.

De asemenea, în cadrul CJSU au fost prezentate ultimele atenţionări meteo-hidro, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, în condiţiile în care ANM a transmis că până marţi, la ora 23,00, judeţul Botoşani se află sub avertizare de tip 'cod galben', fiind prognozate manifestări de instabilitate atmosferică. De asemenea, INHGA a transmis că pe râul Prut - sector aval Stânca - Costeşti se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, fenomenele fiind cuprinse într-o avertizare de tip 'Cod galben'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel