Botoşani. Crimă produsă de Revelion, descoperită după câteva zile

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv, duminică, după ce a comis o crimă în noaptea de Revelion, a declarat, luni, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Costel Avătămăniţei, sub acuzaţia de omor, ca urmare a faptului că, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, acesta a lovit cu un obiect metalic în cap un bărbat de 56 de ani, din satul Stroieşti- comuna Frumuşica, în casa căruia locuia în gazdă.

Conflict spontan între gazdă și chiriaș


Crima a avut loc pe fondul unui conflict spontan, ucigaşul părăsind locuind locuinţa la scurt timp după săvârşirea faptei. 'Victima locuia de la începutul lunii noiembrie cu autorul, în sensul că victima îl găzduia pe autor, acesta având diferite ocupaţii sezoniere, iar în noaptea de Revelion, conform declaraţiilor unor martori şi ale autorului, pe fondul unui conflict spontan, autorul a luat un obiect metalic şi a lovit victima în zona capului de mai multe ori până ce aceasta a căzut şi a lăsat-o decedată în holul locuinţei', a afirmat Chihaia. Bărbatul decedat a fost descoperit, după câteva zile, de un vecin, care a alertat Poliţia. Autorul a fost identificat într-o altă locuinţă de pe raza comunei, la o familie la care mai lucrase cu ziua. Reţinut de poliţişti, ucigaşul şi-a recunoscut fapta. 

VEZI ȘI:

Un violator a evadat din penitenciar

Incendiu bloc Bucecea. 22 de copii evacuaţi


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel