Bosch face angajări în România. Metodă INEDITĂ de recrutare de personal

Firma a ales o modalitate de recrutare mai puţin obişnuită în România.

Compania Bosch a renunţat la clasica aplicare pe internet şi a amplasat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca un cort foarte mare, deschis tuturor persoanelor interesate să afle informaţii, scrie capital.ro.

"Am venit astăzi, aici, ca să angajăm minim 300 de oameni, căutăm ingineri mecanici şi ingineri specializaţi în domeniul electronicii. Acesta este scopul principal, dar ne uităm după oameni care sunt motivaţi, inteligenţi, oameni care sunt dispuşi să se lanseze într-o carieră internaţională într-o companie extrem de inovativă şi dinamică. Scopul nostru este acela de a găsi cei mai buni oameni din ţară. De ce am ales această abordare... Ne-am gândit cum ajungem la oamenii cei mai buni. Dacă oamenii aplică la un job, asta nu înseamnă că reuşeşti să îi atragi pe cei mai buni. Am ales această metodă de prezentare a ofertei pentru că este mai uşor să îi cunoşti pe oameni aşa, faţă în faţă", a declarat Werner Richter, managerul general al fabricii Rexroth Bosch din Blaj.

Întrebat ce salarii oferă compania, el a explicat că, din punctul său de vedere, acestea sunt unele bune pentru România, dar filosofia companiei este una mai complexă şi nu salariul este singurul element motivant, ci posibilitatea de dezvoltare a angajaţilor.

Richter a precizat că atunci când recrutează oameni, pe care îi intervievează personal, caută să găsească nu doar specialişti foarte buni, dar şi persoane care sunt interesate să rămână într-o companie pe termen foarte lung.

Citește și: Locuri de muncă pentru români în Danemarca și Suedia - TOP oferte 2015 

Caravana de recrutare va continua în săptămânile următoare şi în alte oraşe din Transilvania.

La Blaj, grupul german activează din 2007, aici fiind înfiinţate două unităţi de producţie pentru tehnică liniară şi o unitate de producţie în domeniul auto. Aici sunt produse echipamente tehnice de ghidare liniară pentru maşini unelte, imprimante, echipamente de măsură şi elemente pentru industria auto, respectiv senzori de viteză, aplicaţii de ABS şi SEP (sistemul de stabilizare electronică), dar şi senzori care sunt folosiţi pentru managementul motoarelor.

În cursul anului 2014, la Blaj a fost inaugurat şi un centru de dezvoltare şi cercetare pentru tehnologia auto. La Blaj compania are 1.200 de angajaţi, la care se vor adăuga alţi 300, iar până în 2020 firma doreşte să ajungă la 2.000 de salariaţi. Grupul Bosch are, în toată lumea, peste 300.000 de angajaţi şi 350 de filiale în mai mult de 50 de ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel