Bombă în justiție. Nepotul lui Băsescu dă o nouă temă CCR

Tribunalul Bucureşti a admis o cerere a lui Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând articolul din Codul penal care incriminează traficul de influenţă, mai exact sintagma "lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public". 

"Admite cererea formulată de inculpatul Băsescu Dragoş - prin apărător ales - de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia vizând dispoziţiile art.291 Cp, respectiv neconstituţionalitatea sintagmei 'lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public'. Înaintează prezenta încheiere Curţii Constituţionale pentru a decide asupra excepţiei invocate", se arată în hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Articolul 291 din Codul penal prevede, în primul alineat, că "pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani".

Dragoş Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 26 octombrie 2015, sub acuzaţia de trafic de influenţă. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi omul de afaceri Ciprian Nistor, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în altă cauză, pentru complicitate la trafic de influenţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel