Bolcaș: O secvență ÎNFIORĂTOARE care m-a cutremurat

bolcas decenews
bolcas decenews

Avocatul Lucian Bolcaș a avut o intervenție telefonică la Antena 3, unde a vorbit despre scandalul în care este implicat fratele lui Traian Băsescu.

La începutul discuției, Lucian Bolcaș a făcut referire și la câteva imagini care rulau pe ecran în care personajul principal era Mircea Băsescu.

"Nu mă surprinde nimic. Acesta este nivelul, iar acestea sunt relațiile normale la nivelul lor, la nivelul familiei Băsescu. Am văzut mai devreme la televizor o secvență înfiorătoare care pe mine m-a cutremurat.  Domnul Mircea Băsescu arunca cu bani în sfânta cristelnță care păstrează Taina Botezului. Există totuși un Dumnezeu și pe lumea pe asta! Poți să arunci cu bani după dansatoare, poți să arunci bani la cântăreții care îți plac... Sunt obiceiurile lor, dar cu sfânta cristelniță a Botezului nu poți face așa pentru că te bate Dumnezeu", a spus Lucian Bolcaș la Antena 3.

Despre scandalul dintre Mircea Băsescu și Bercea Mondialu, avocatului a mai zis: "Sunt susținerile a două părți. Nu pot să creditez sau să discreditez niciuna dintre părți. În aceste condiții, problema trebuie lămurită. Dacă există o relație legată de bani între cele două persoane... rămâne de văzut".

VEZI ȘI: FRATELE LUI TRAIAN BĂSESCU, implicat într-un scandal de șantaj cu rudele lui BERCEA MONDIALU. Chirieac: E caz de DEMISIE A PREȘEDINTELUI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel