Blocaj la CFR. Un scurtcircuit întârzie trenurile chiar și cu o oră

Blocaj la CFR. Ploile au dus la un scurtcircuit și, din caula lipsei de tensiune, au loc întârzieri chiar și de 60 de minute. 

Mai multe trenuri care vin şi pleacă din Bucureşti Nord au întârzieri între 30 şi 60 de minute, din cauza lipsei de tensiune la centrul de dirijare a traficului din zona staţiei Periş, cauzată de furtuna de duminică dimineaţă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei CFR, Oana Brânzan, furtuna a cauzat o lipsă de tensiune la centrul de centralizare şi dirijare a traficului din zona Periş, toate trenurile care vin şi pleacă din Bucureşti Nord şi ajung în această staţie fiind oprite temporar, până la comanda de intrare în circulaţie a personalului feroviar pe segmentul Buftea-Periş.

"Circulaţia feroviară între staţile Buftea - Periş se desfăşoară la cale liberă, accesul trenurilor pe acest segment fiind permis doar sub comanda personalului feroviar", a precizat Oana Brânzan.

Întrucât există ïn continuare posibilitatea apariţiei de modificări sau perturbări în circulaţia trenurilor, din cauza vremii nefavorabile, pasagerii sunt sfătuiţi ca, înainte de călătorie, să se informeze despre eventualele întârzieri care se pot înregistra în graficul de circulaţie.

"Companiile feroviare ţin legătura operativ şi centralizat astfel încât personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs şi cel din gări să colaboreze în luarea celor mai potrivite măsuri pentru prevenirea situaţiilor neplăcute pentru călători", a mai spus Oana Brânzan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel