Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, miercuri, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova să ceară informaţii tuturor parchetelor arondate cu privire la dosarele în care a fost implicat Anghel Stanciu, zis şi Bercea Mondial.
Surse din cadrul CSM au precizat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova urmează să strângă informaţii de la toate unităţile de parchet din judeţele Dolj, Olt şi Gorj cu privire la dosarele soluţionate, în care este vizat Bercea Mondial.
Sursele citate au precizat că CSM a cerut să primească un răspuns în cel mult o săptămână.
"În raport de răspunsul respectiv va fi sesizată Inspecţia Judiciară. În cazul în care va fi sesizată inspecţia, aceasta va face verificări în raport de celeritatea cu care au fost soluţionate, de administrarea probatoriului", au precizat sursele menţionate, scrie Mediafax.
Judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, miercuri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.
"Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas", a spus Horaţius Dumbravă, în contextul în care în CSM se dicuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu