Urmărește emisiunea live


Baschetbaliști înjunghiați. ACS Cuza solicită amânarea meciurilor din Cupa României

Baschetbaliști înjunghiați
Baschetbaliști înjunghiați

Conducerea ACS Cuza Sport Brăila a solicitat Federaţiei Române de Baschet amânarea primelor meciuri din Cupa României şi din campionat, după evenimentul petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când doi baschetbalişti americani au fost înjunghiaţi pe o terasă.

"În aceste zile, jucătorii nu au mai făcut antrenamente şi au solicitat FR Baschet amânarea primelor meciuri din Cupa României şi din campionat, până când se va clarifica ce jucători vor dori să mai rămână la Brăila şi dacă mai pot fi aduşi alţi baschetbalişti în locul celor care vor pleca. Clubul Cuza Sport Brăila mulţumeşte comunităţii şi tuturor celor care ne-au susţinut în aceste clipe dificile. Acesta este un moment în care trebuie să fim uniţi, să arătăm că suntem o echipă, să arătăm că suntem o familie. Voi ne daţi puterea de a merge mai departe", a declarat, marţi, preşedintele Cuza Sport Brăila, Mircea Totolici.

Potrivit lui Totolici, cei patru americani de culoare din lotul echipei Cuza Sport Brăila au declarat că le este frică să mai rămână la Brăila şi în România şi, imediat ce vor putea din punct de vedere medical, vor pleca acasă. Celălalt jucător american, Collin Steward a spus că ar fi dispus să rămână la echipa din Brăila.

Conducerea clubului încearcă să-l convingă şi pe Joshua Keys să rămână, el fiind singurul american care a jucat şi anul trecut pentru Cuza Sport Brăila.

Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, Darrel Bowie, de 24 de ani, respectiv Joseph McClain, de 25 de ani, au fost înjunghiaţi sâmbătă noaptea pe o terasă din centrul Brăilei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel