Instituţia Avocatului Poporului va efectua luna aceasta o anchetă la Primăria Sfântu Gheorghe, ce vizează posibile încălcări ale drepturilor cetăţenilor.
Coordonatoarea Biroului Teritorial Braşov al Avocatului Poporului, Cătălina Dinu, a declarat că cele două teme ale anchetei sunt stadiul atribuirii locuinţelor sociale de către Primăria Sfântu Gheorghe, respectiv respectarea prevederilor legale privind protecţia persoanelor cu handicap.
Potrivit acesteia, în primul caz este vorba despre o petiţie semnată de către un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe, care s-a declarat nemulţumit de locuinţa socială primită de la Primărie, pe considerentul că este prea mică, fiind vorba despre o garsonieră, în condiţiile în care are o familie numeroasă, cu mulţi copii.
Cătălina Dinu a menţionat că, din corespondenţa purtată cu reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, a reieşit că locuinţele sociale sunt o "problemă spinoasă", la nivelul municipiului fiind peste 600 de cereri de locuinţe în aşteptare.
"Practic, pornind de la această sesizare, am propus Avocatului Poporului, iar acesta a aprobat, efectuarea acestei anchete la Primăria Sfântu Gheorghe privind stadiul acordării locuinţelor sociale, costurile pe care le implică şi ce planuri au, ce se poate face pentru soluţionarea măcar parţială a cererilor. (...) Suntem conştienţi că nu există o soluţie miraculoasă care să rezolve problema peste noapte, dar vrem să vedem dacă există intenţie din partea autorităţilor locale pentru a se face ceva concret în acest scop", a precizat Cătălina Dinu, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu