Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a avut o reacție după manifestarea pro-LGBTQIA+ care a avut loc în București în acest weekend.
Asociaţia ACCEPT a organizat, sâmbătă, marşul Bucharest Pride 2023, eveniment al comunităţii LGBTQIA+, iar în acelaşi timp Organizaţia Noua Dreaptă a avut o contramanifestaţie - un „marş pentru normalitate", „pentru familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie".
„Stil, libertate, sens„. Stilul e (constant) omul însuși”. Adică modul în care reacționăm în public sau privat spune, uneori mai mult decât ne-am dori, esențialul despre noi cei din spatele măștii, despre lumea noastră lăuntrică și gradul nostru real de civilitate. Stilul ne trădează sau ne onorează.
Creștinismul și Biserica, prin cei ce le reprezintă netrucat și educat, evită cu discernământ ridicolul, grotescul, manifestările stridente și zgomotoase. Nefiind o ideologie, creștinismul ocolește reflex revoluțiile, mișcările publice, preferându-le clar pe cele lăuntrice. Stilul lui Hristos pe pământ a fost definitiv altul. El nu și-a angajat discipolii în ridicole marșuri pentru a-și exprima lozincard opțiunile sau pentru a-și scanda sacadat credința.
În contextul recent mediatizat, unul care se va repeta progresist și previzibil, trebuie iar afirmat punctual și răspicat că homosexualitatea este și va rămâne ne-firească, fiind unul dintre păcatele (ratările) capitale orientate (in)voluntar împotriva firii omenești create de Dumnezeu cu un sens spiritual simultan înalt și profund.
Legea morală naturală consemnată și valabilă planetar, dar mai ales cea creștină, supranaturală, indică limpede că în homosexualitate, ca și în orice păcat sau viciu al nostru, nu există un sens. Nu poate exista. Acesta este prin el însuși unul ascendent, meta-fizic, și nu se confundă cu plăcerea și individualismul mărginite de biologic.
Sensul este coincident cu binele real, orientat spre „asemănarea” cu Creatorul și opus trișării cu realitatea care are mereu ultimul cuvânt. Omul este, desigur, o ființă liberă, dar rațională, datoare așadar să-și umple viața cu sens. Noi toti reușim asta în grade diferite sau deloc. Să nu judecăm! Să reflectăm!
În miezul creștinismului se află libertatea responsabilă care valorizează persoana (nu libertinajul), iubirea „rațională”, agapică (nu prioritar erotică, năbădăioasă sau siropoasă), fidelitatea față de Adevăr, față de Hristos și cuvintele Sale din Evanghelii. Cuvinte care odată asimilate te ajută să distingi între posibil și permis, între ceea ce îți e cu adevărat de folos sau nociv de prisos.
Credința, speranța și dragostea orientate spre C/celălalt, nu spre sine, compun cartea de vizită a oricărui creștin real, deci realist. Ofensiva ideologiei pansexualiste prin care noțiunile de „căsătorie” și „familie” sunt luate cu asalt, încercându-se perfid forțarea lor și atașarea oficială de homosexualitate, este și va fi totdeauna denunțată ferm și absolut natural de Biserică. De cea care nu capitulează, de oamenii raționali care o compun.
Întrucât căsătoria este o instituție multimilenară rezervată dintotdeauna și în toate culturile lumii doar unirii firești dintre un bărbat și o femeie, o instituție fondată pe rațiuni adânci, inclusiv înalt spirituale, legate de mersul omenirii înainte. Abdicarea de la sens este posibilă, permisă, legală. Nu și morală, nu și umană. E doar victoria trecătoare asupra noastră a celui care, după ce ne-a sedus, rânjește satisfăcut din spatele ei”, a spus Vasile Bănescu.
VEZI ȘI: Incidente la Marșul Bucharest Pride: Manifestanții spun că au fost atacați cu gaze lacrimogene. Martor: Oamenii aveau ochii umflați și tușeau puternic - https://www.dcnews.ro/incidente-la-marsul-bucharest-pride-manifestantii-spun-ca-au-fost-atacati-cu-gaze-lacrimogene-martor-oamenii-aveau-ochii-umflati-si-tuseau-puternic_924724.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News