Badea, fotografie cu o persoană publică: Avem o carte de identitate

Mircea Badea anunțase la Antena 3, în cadrul emisiunii sale ”În gura presei”, că a intrat în posesia unor fotografii. Joi, a publicat pe Facebook o imagine, spunând că mai are nevoie de „un element” pentru a prezenta tot tabloul.

„Aici, lângă cele două "cuie" avem o carte de identitate. A unei persoane publice care se declara persecutată și "țintă" pentru convingerile sale "antipenali". Am blurat-o deocamdată, deși eu fotografia o am în clar, pentru că mai am nevoie de un element pentru a vă prezenta tabloul. Urmează...”, a scris pe rețeaua de socializare Facebook, joi, 13 septembrie, Mircea Badea.

(w670)

Foto Facebook / Mircea Badea

Ce a spus la Antena 3

"Mă uit la mine în telefon și am cinci imagini. Ia uite ce tari sunt! Avem niște chestii foarte tari. La mine în telefon mă uit ca la înregistrarea cu Mircea Băsescu. Mă uit și zic: ce față are prostul ăsta! Ia, zi, guștere, cum era cu legea? Ia uite-o și pe asta! Ce-ai făcut, Bobiță? Ei știu la cine mă refer. Motivul pentru care nu dau aceste imagini acum este că niciodată, dar niciodată n-am făcut tâmpenii. Întotdeauna mi-am luat toate măsurile de precauție în sensul în care am fost 100% sigur de ce am dat. (...) Cam știu ce este în Dosarul Cocaină pentru VIP-uri", a declarat Mircea Badea la Antena 3.

Mai multe, în articolul de mai jos:

Vezi și: Mircea Badea, fotografiile anului! Cutremur ca în cazul înregistrărilor cu Mircea Băsescu


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel