După 15 ore de audieri maraton, Florian Coldea nu a făcut nicio declarație jurnaliștilor care au stat la ușa DNA.
Florian Coldea, fostul șef al SRI, nu a făcut declarații la ieșirea de la DNA. La intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție, „promitea” că va vorbi la ieșire, dar după 15 ore de audieri, n-a mai declarat nimic. A plecat în grabă în timp ce jurnaliștii îi adresau întrebări.
Mircea Badea a făcut un scurt comentariu după ce l-a văzut pe Florian Coldea luat cu asalt de jurnaliști, încercând cât mai repede să scape de ei, îndreptându-se către mașină.
„Noi pentru asta am stat până la ora 03.00? Asta a fost? A meritat”, a zis, râzând, Mircea Badea.
„Dar și asta este tare. Să-l vezi pe Coldea confuz, printre zeci de ziariști care îl întrebau dacă a furat... este ceva”, a spus Mugur Ciuvică.
„Ce imagini! Imagini cu Florian Coldea speriat și dezorientat complet”, a spus și Mihai Gâdea.
„Este ca un fluture la lampă!”, a adăugat Mircea Badea la Antena 3 CNN.
„Mă bucur că am fost aici, în această noapte, să văd aceste imagini. Este important pentru mine. Am fost în platou, în această noapte, cu Oana Zamfir, Mircea Badea, Mugur Ciuvică, oameni cu care am mai făcut nopți albe din cauza acestui individ, dar din alte motive, din cauza acestui individ cu niște probleme majore cu raportare la lege, dreptate și la poziția pe care o avea”, a mai zis Mihai Gâdea.
„Imaginile astea parcă arată așa ca și când a luat un premiu pentru întreaga activitate cumva așa... Sunt secvențe absolut fabuloase”, a mai zis Mircea Badea.
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, vineri, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stabilită la suma de 500.000 de lei. Coldea a ieşit vineri din sediul DNA după mai bine de 15 ore de audieri, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor. Tot sub control judiciar au fost plasaţi şi fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila.
Cătălin Hideg, un cunoscut om de afaceri, a fost cel care i-a denunțat la DNA pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Hideg a declarat că aceștia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obțină o pedeapsă cu suspendare.
VEZI DETALII AICI: https://www.dcnews.ro/coldea-a-iesit-de-la-dna-dupa-15-ore-de-audieri_960071.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu