Avocații lui Sebastian Ghiță contestă mandatul de arestare din Serbia

Avocații lui Sebastian Ghiță contestă măsura arestului preventiv din Serbia. Lucian Bolcaș a comentat greutățile procedurilor cu care s-ar putea confrunta apărătorii lui Ghiță.

Lucian Bolcaș spune că avocații lui Sebastian Ghiță se găsesc într-o situație dificilă, mai exact aceea de a opera cu o legislație străină. 

"Legislația străină nu se bazează întotdeauna pe aceleași principialități pe care se bazează legislația din România. Există însă o trăsătură unică a unor drepturi și libertăți care sunt peste tot garantate în lume și acest trend comun al legislației le va permite să lucreze așa cum trebuie. Sigur că da, contestarea măsurii reținerii este prima mișcare care trebuie făcută," a declarat Lucian Bolcaș la Antena 3. 

Televiziunea Română a anunțat ieri că Sebastian Ghiță a pierdut în prima instanță de judecată și va rămâne două luni reținut la Belgrad. Totodată, aceeași sursă anunță că procedurile de extrădare ar putea dura cel puțin trei luni. 

Reamintim că în acest moment Sebastian Ghiță este în arestul autorităților din Serbia după ce a folosit acte false pentru a călători prin mai multe state europene, acte folosite și pentru legitimare în momentul în care a fost oprit de polițiștii sârbi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel