Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de vânt pentru 19 judeţe din nord-estul, sud-estul şi centrul ţării, valabilă sâmbătă, între orele 02.00 şi 21.00, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Avertizarea este emisă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi parţial pentru Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Sibiu.
Potrivit atenţionării, în regiunile estice, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va bate tare. "Vitezele la rafală vor depăşi 55-70 km/h, iar în zona montană înaltă, 80-90 km/h", a precizat ANM.
În zonele atenţionate vor fi precipitaţii slabe cantitativ, predominant ninsori, local şi temporar viscolite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu