Autostrada Ploieşti - Braşov. Dăncilă, anunţ din şedinţa de Guvern

Autostradă
Autostradă

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, că la finalul acestei săptămâni vor fi anunţaţi candidaţii selectaţi în perspectiva atribuirii contractului pentru realizarea autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov. 

"La finalul acestei săptămâni, vor fi anunţaţi candidaţii selectaţi în perspectiva atribuirii contractului de parteneriat public-privat pentru realizarea autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov, urmând să depună ofertele tehnice şi financiare", a spus Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern. Ea a amintit că cinci investitori reprezentând asocieri ale celor mai reprezentative firme internaţionale din construcţii şi-au arătat interesul şi au depus oferte pentru realizarea acestui proiect de infrastructură în parteneriat cu statul. 

"Mă bucur că investitorii au încredere în economie şi că sunt interesaţi să se alăture statului român în construcţia acestui amplu proiect aşteptat de români, un contract în valoare de aproximativ 1,36 miliarde euro", a menţionat premierul. Viorica Dăncilă a informat că urmează demersurile pentru al doilea proiect pe care Guvernul doreşte să-l realizeze în parteneriat public-privat, precizând că de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a fost transmis proiectul privind clinica multifuncţională "Dr. Calistrat Grozovici". 

"Acest proiect, împreună cu documentaţia de atribuire, vor fi vizibile şi accesibile în acelaşi timp investitorilor după publicarea în Jurnalul oficial al Uniunii Europene", a explicat Dăncilă. Potrivit premierului, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a pregătit încă nouă proiecte în parteneriat public-privat. "Sunt finalizate studiile de fundamentare pentru autostrada Târgu Neamţ-Iaşi şi pentru amenajarea râurilor Argeş şi Dâmboviţa pentru navigaţie, proiecte deja puse în consultare publică şi pe care le urmează să le discutăm", a declarat Dăncilă. 

Vezi şi: Moţiune cenzură. Iordache: Rezultat dezastruos. E pentru prima dată

Iohannis a plecat de la şedinţa de Guvern

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel