Autostradă din România, un pericol pentru șoferi. Decizia CNADNR

O autostradă din România ar putea fi un pericol pentru șoferi din cauza stării avansate de deteriorare.

Marea modenizare a lotului București-Fundulea, considerată cea mai deteriorată autostradă din România, un proiect anunțat cu surle și trâmbițe de conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi încă din februarie 2015, se amână pentru anul viitor, scrie capital.ro.

Autostrada București-Constanța ar putea deveni pericol public pentru șoferi. În fiecare primăvară, secțiunea de autostradă București-Fundulea este plină de gropi și denivelări. Iarna trecută, oficialii Companiei Naționale de Autostrăzi au s-au hotărât se înceapă procesul de reabilitarea a celor 27 km de autostradă între București și Fundulea. Specialiștii CNADNR aprobaseră soluția de reabilitare prin care s-a decis frezarea a 8 cm din beton și înlocuirea cu asfalt. Costurile s-ar fi ridicat la aproximativ 1 milion de euro/km, iar lucrările ar fi trebuit demarate în primăvară cu termen de finalizare sfârșitul acestui an.

Întrebați de ce s-a blocat proiectul de reabilitarea a autostrăzii București-Fundulea, oficialii CNADNR dau vina pe patronii din turism.

„În luna februarie am deramarat procedurile pentru reabilitarea autostrăzii București-Fundulea. Am prevăzut bani în buget pentru acet proiect și în luna aprilie ar fi trebuit să începem procesul de reabilitare. S-ar fi circulat pe o bandă pe cei 27 km de autostradă între Bucutrești și Fundulea. Toată lumea din turism ne-a sărit în cap și am amânat licitația pentru reabilitarea celor 27 km de autostradă. Până la sfârșitul acestui an vom relua procesul de licitație. Decizia privind modul de execuţie a lucrărilor şi instituirea restricțiilor se vor lua de către oficialii CNADNR și cei ai Poliției Rutiere. Vom avea grijă ca aceste lucrări să nu afecteze sezonul viitor estival", ne-au explicat șefii CNADNR. Odată cu licitația pentru reabilitarea celor 27 km de șosea, Compania Națională de Autostrăzi pregătește concesionarea autostrăzii de centură sud a Capitalei și operarea-întreținerea autostrăzilor București-Pitești (A1) și București-Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel