Autostrada A2 București - Constanța se închide pe un tronson important

Bogdan Bolojan / 26 feb 2018 / 16:45 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a închis circulaţia rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul de autostradă cuprins între Cernavodă şi Constanţa, din cauza viscolului puternic ce reduce vizibilitatea spre zero

Conform companiei, se va circula deviat pe DN 22C, între Cernavodă şi Murfatlar, şi pe DN 3, între Murfatlar şi Constanţa. 

"Poliţia rutieră, împreună cu utilajele CNAIR, va asigura evacuarea autovehiculelor aflate pe sectorul afectat, în sistem de trafic controlat. Având în vedere că, începând cu ora 7:00, a intrat în vigoare Codul portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite şi vizibilitate scăzută recomandăm conducătorilor auto să plece la drum doar în cazuri de strictă necesitate. Cele mai afectate judeţe de condiţiile meteorologice extreme din această perioadă sunt Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea şi municipiul Bucureşti", menţionează sursa citată. 

Vreme extremă

Reamintim că România se află sub avertizare de vreme extremă.

"Avem o avertizare de cod galben, inclusiv de cod portocaliu, pentru fenomenul de ger. Temperaturile în următoarea săptămână vor fi deosebit de scăzute, chiar cu 10-15 grade mai mult decât ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din an. În mai mult de jumătate din țară va fi cod portocaliu, pentru că de la o zi la alta valorile minime se vor situa între -22, posibil chiar -23 de grade, iar în restul țării valori deosebit de scăzute. Vorbim de un ger persistent care nu afectează doar România, ci întreaga Europă centrală de sud și sud-est", a spus directorul ANM Elena Mateescu.

[citeste si]



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.12