Autocar cu pelerini din Voluntari la Sfânta Parascheva, implicat într-un accident. Gabriela Firea, detalii

Un autocar cu pelerini din Voluntari la moaștele Sfântei Cuvioase Parascheva a fost, vineri-noapte, implicat într-un accident, în localitatea vrânceană Tișița. Autocarul a derapat și a rămas suspendat într-un șanț, însă niciunul dintre pasageri nu a pățit nimic. Senatoarea PSD Gabriela Firea a precizat, sâmbătă dimineața, că "acest incident minor" s-a rezolvat pe loc, și a anunțat că va urma și o analiză a Consiliului Local privind cele întâmplate.

Unul dintre șoferii care conduceau autocarele din convoiul plecat din Capitală spre Iaşi, la pelerinajul Sfintei Parascheva, a ieșit din coloană și a luat-o pe un drum spre o altă localitate. Când și-a dat seama că a luat-o pe un drum greșit, șoferul a încercat să întoarcă autocarul pe loc. A făcut o manevră greșită, iar vehiculul a ajuns cu roțile din spate în șanțul de pe marginea drumului, rămânând blocat. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu au păţit nimic şi au ajuns la procesiune.

În zonă, pe DN24, traficul a fost întrerupt zeci de minute. În cele din urmă, pelerinii şi-au continuat drumul spre Catedrala Metropolitană din Iaşi.

Citește și: Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. 8.000 de locuitori din Voluntari, în pelerinaj la Iași
 

Sâmbătă dimineața, senatoarea PSD, Gabriela Firea, a explicat, într-o intervenție telefonică la România TV, ce s-a întâmplat de fapt, precizând că informațiile inițiale legate de acest incident au fost mult exagerate.

"Vă spun sincer că este regretabil faptul că persoanele care au comunicat în legătură cu acest incident minor au vorbit despre "o răsturnare a autocarului". Sub nicio formă nu a fost vorba despre o răsturnare, a fost un derapaj și o suspendare deasupra unui șanț. Acest incident minor s-a rezolvat pe loc. Vreau să vă spun că toți pelerinii din autocarul 59 că despre el este vorba, sunt acum la poartă, la moaște, pentru a se ruga și în maximum o oră și jumătate vor ajunge, se vor ruga și se vor întoarce spre Voluntari", a detaliat Gabriela Firea.

Întrebată dacă se va lua o măsură ulterioară pentru șoferul autocarului, Gabriela Firea a precizat: "Acest incident minor s-a petrecut în jurul orei 12:00 noaptea. Bineînțeles că se va face o analiză, dar nu de către mine ca senator, ci de către reprezentanții Consiliului Local. Vor vedea exact de la ce societate era această mașină, soferul, de asemenea, dacă a respectat  toate regulile de circulație, de ce nu a respectat schema de drum stabilită. Important este că toți oamenii sunt bine, sănătoși", a adăugat senatoarea PSD.

Citește și: Conflict uriaș la Iași, stârnit din cauza Cuvioasei Parascheva

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel