Au conservat cadavrul mamei pentru a-i încasa pensia

Pensia
Pensia

Caz şocant într-o familie: copiii au conservat cadavrul mamei pentru a-i putea încasa pensia. 

Povestea românească cu bunicul decedat pus în geam pentru ca poştaşul să-l vadă şi să-i dea pensia are un corespondent cât se poate de real în India. Cinci bărbaţi şi o femeie din India ar fi conservat timp de câteva luni cadavrul mamei lor în vârstă de 70 de ani pentru a beneficia de pensia acesteia, cu ajutorul amprentei degetului mare al acesteia, conform unui anunţ făcut joi de poliţie, citat de agenţia DPA. 

Femeia, care a murit la jumătatea lunii ianuarie în locuinţa sa din oraşul Varanasi, situat în statul Uttar Pradesh, beneficia de zece ani de o pensie lunară de 16.000 de rupii (234 de dolari) în urma decesului soţului său care fusese inspector vamal. 

Cazul a ieşit la iveală la sesizarea vecinilor

Cazul macabru a ieşit la iveală miercuri după ce poliţia a efectuat un raid în locuinţa familiei în urma unui pont al vecinilor care s-au plâns că urmaşii femeii îi ţineau cadavrul în casă şi nu informaseră rudele acesteia cu privire la deces. 

Am descoeprit că îi îmbălsămaseră corpul cu substanţe chimice pentru a-l conserva. Când i-am interogat, au insistat că ea se afla în comă. Am chemat un medic şi le-am expus minciuna, a declarat şeful poliţiei locale, Ayodhya Prasad Singh. Urme de cerneală au fost identificate pe unul dintre degetele mari ale femeii, ceea ce indica faptul că îi fusese folosită amprenta - utilizată în loc de semnătură în cazul persoanelor analfabete - pentru a intra în posesia pensiei. 

În acest caz nu a fost luată deocamdată măsura arestului. După încheierea investigaţiei vom depune o plângere împotriva lor pentru fals şi înşelăciune la adresa Guvernului, a spus Singh. Într-un caz similar petrecut în Calcutta la începutul acestui an, un bărbat a păstrat cadavrul mamei sale într-un frigider timp de trei ani pentru a-i putea încasa pensia, precizează sursa citată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel