Atacatoarea Mirelei Vaida, trimisă în judecată, dar nu pentru tentativă de omor

Captura video
Captura video

Femeia care a atacat-o cu o piatră pe Mirela Vaida în platoul emisiunii Acces Direct nu a fost trimisă în judecată pentru tentativă de omor, ci pentru altă faptă.

Aceasta va fi judecată pentru ultraj împotriva bunelor moravuri, anunţă Antena 3, dar încadrarea poate fi schimbată dacă judecătorul admite toate probele depuse la dosar de apărare. 

În mai, dosarul fusese clasat 

"În acest document, ni se explică de ce, după primul atentat, această doamnă nu a păţit nimic, de ce după prima tentativă de omor i se dă neînceperea urmăririi penale. Avem și numele doamnei procuror - Roxana Stoenescu. În acest document, ni se spune, la final, aşa: "Dispun clasarea clauzei care face obiectul dosarului penal numărul cutare, în ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de articolul cutare.

Disjungerea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea  sediului profesional prevăzute de articolul cutare şi declinarea competenţei materiale pentru efectuarea urmării penale şi soluţionarea cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului. Cum să claseze cauza? De ce?", a spus Mihai Gâdea, în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

"Au spus că nu m-a nimerit, că am avut loc să mă feresc"

"Au spus că nu m-a nimerit, că traiectoria, că aşa, pe dincolo, că eu m-am ferit, că am avut loc să mă feresc, că nu e tentativă de omor. Şi femeia este reţinută - nici măcar reţinută, este liberă - pentru ultraj contra bunelor moravuri - a intrat dezbrăcată în platou-, distrugere pentru că a spart o bucată din platou şi mai este urmărită pentru violarea sediului profesional. Nicio infracţiune contra persoanei nu s-a luat în considerare", a spus Mirela Vaida.

Atacată şi a doua oară 

„Am din nou să vă dau o veste pentru mine din nou șocantă, pentru că ne vizează în mod direct și personal, și fac un apel clar către Poliție și procurori. Antoanela, cea care a venit în direct să mă atace cu bolovanul, în urmă cu 2 minute a venit din nou la ușa pe care noi o ținem acum încuiată, aceeași ușă pe care ea a mai intrat o dată cu bolovanul, dezbrăcată, cum o știți. Ne-a spart toate geamurile. M-am speriat foarte tare pentru că se auzeau bolovani efectiv trântiți în geam. Aceasta e mașina mea, o vedeți acolo și îmi era foarte teamă că-mi va distruge mașina. Efectiv, suntem terorizați. Eu mă simt terorizată și într-o continuă teroare și amenințare de către această femeie în numele căreia am depus nenumărate plângeri penale pentru amenințare,  pentru tentativă de omor. Procurorii nu înțeleg, nu am reținut-o pentru nimic. I-au dat drumul din spitalul Obregia după o săptămână. Femeia vine din nou dezbrăcată ziua în amiaza mare și iată ce face în sediul nostru la doar 3 - 5 metri de locul în care mă aflu. Deja mi se pare că suntem ca niște câini care latră la lună, nu ne aude nimeni. Facem apeluri disperate către Poliție care a venit să o ia și probabil că mâine Antoanela va fi din nou aici. Ce trebuie să fac? Chiar trebuie să moară cineva până autoritățile își dau seama că suntem într-un real pericol? Mă simt urmărită peste tot, mă simt amenințată. Să mă protejeze, să ne protejeze naibii cineva. Efectiv, mi e frică să ies din casă. Procurori, ați lăsat-o liberă. Ce pot să fac eu? Dacă-mi fac singură dreptate mă lăsați și pe mine liberă? Sunt terorizată!” a spus Mirela Vaida plângând la Acces Direct. 

VEZI Mirela Vaida, atacată din nou: ”Dacă-mi fac singură dreptate mă lăsați și pe mine liberă?”. Geamurile studioului Acces Direct, SPARTE- VIDEO: Primele imagini

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel