Atac armat într-un cimitir din Wisconsin, SUA. Cinci persoane au fost lovite de gloanțe

Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ

Cinci persoane au fost rănite joi în cursul unui atac armat într-un cimitir din Wisconsin, în nordul Statelor Unite, unde avea loc înmormântarea unui bărbat ucis de poliţie la sfârşitul lui mai, au anunţat forţele de ordine şi un post local de televiziune, scrie AFP.

Poliţia din Racine, un oraş de pe malul lacului Michigan, a indicat că 'au fost trase mai multe focuri de ramă' în cimitir, la ora locală 14.26 (19.26 GMT).

Atacul armat a făcut cinci răniţi şi a avut loc în timpul înmormântării unui bărbat ucis de poliţie în luna mai, a afirmat la televiziunea locală TMJ4 familia acestuia, din rândul căreia unii membrii au fost răniţi.

Da'Shontay King, un afro-american în vârstă de 37 de ani, a fost împuşcat mortal la 20 mai în urma unui control al poliţiei, în timp ce încerca să fugă după ce fusese văzut cu o armă în mână.

Atacul armat de joi a avut loc la o zi după altul la un spital din Tulsa, Oklahoma (sud-est), în care patru persoane au fost ucise, şi la mai puţin de zece zile după masacrul a 19 copii şi doi profesori la o şcoală din Uvalde, statul Texas.

Anunţul de deces postat online de familia lui Da'Shontay King confirmă că înmormântarea lui era programată să aibă loc joi la prânz, la cimitirul citat de poliţie. După masacrul din Uvalde, în SUA au avut loc peste 20 de atacuri armate cu mai multe victime, potrivit asociaţiei Gun violence archive. 

Citește și - Nou atac armat în SUA. Cel puţin trei morţi în Oklahoma, suspectul a decedat (poliţia)

Cel puţin trei persoane au fost ucise miercuri într-un atac armat la un spital din Tulsa, Oklahoma, sudul Statelor Unite, a anunţat poliţia locală, indicând că suspectul este şi el mort, notează AFP.

'Putem confirma că patru persoane au murit, printre care atacatorul', într-un atac armat la spitalul St Francis, a anunţat poliţia oraşului pe Twitter. Forţele de ordine indicaseră anterior că au intervenit 'mai devreme în cursul după-amiezii' la faţa locului pentru 'un bărbat înarmat cu o puşcă' într-o clădire a spitalului.

'Poliţia verifică în prezent fiecare cameră din clădire pentru a exclude posibile ameninţări', a adăugat acesta în comunicatul care menţiona 'mai mulţi răniţi'. Atacatorul s-a sinucis, a declarat consilierul municipal Jayme Fowler pentru un post local de televiziune. 'Trei trecători nevinovaţi şi-au pierdut viaţa', a adăugat el.

Preşedintele american Joe Biden a fost ţinut la curent cu privire la atacul armat, a anunţat Casa Albă care a spus că urmăreşte îndeaproape situaţia şi oferă autorităţilor locale asistenţa de care au nevoie.

Masacru la o şcolă din Uvalde, în Texas

Acest atac armat a avut loc la puţin peste o săptămână după masacrul dintr-o şcolă din Uvalde, în Texas, în care un tânăr de 18 ani a ucis 19 copii şi doi profesori. În Statele Unite, atacurile armate în locuri publice sunt un flagel recurent pe care guvernele succesive au fost până în prezent fără putere să-l oprească.

Citește și - Copil de 10 ani, arestat, după ce a ameninţat că va ucide mai multe persoane. Poliţia: Comportamentul copilului, dezgustător

Un copil de 10 ani din Florida, SUA, a fost arestat după ce a ameninţat că va ucide mai multe persoane, la doar câteva zile după tragedia din Uvalde, Texas. 

"Comportamentul elevului este dezgustător, mai ales după tragedia din Uvalde", a declarat Carmine Marceno, şeriful din Lee County, locul de origine al elevului. 

"Prioritatea noastră este siguranţa copiilor noştri. Vom impune legea şi ordinea în şcoli. Echipa mea nu a ezitat nicio secundă să investigheze această ameninţare", a mai spus el. 

Conform Newsweek.com, elevul a lansat ameninţările într-un mesaj text. "Acum nu e momentul să ne comportăm ca mici delincvenţi. Elevul a făcut o ameninţare falsă, dar suportă consecinţe reale", a mai spus Marceno. Vezi articolul inițial aici!

Citește și - Canada introduce legi aspre împotriva armelor de foc

Guvernul Canadei a revizuit legislaţia privind armele de foc. La nivel naţional, vânzarea şi achiziţionarea de pistoale este interzisă. Inclusiv jucăriile asemănătoare intră sub incidenţa noii legi. 

Noua legislaţie aduce în prim plan unele măsuri care au fost anulate anul trecut pe fondul alegerilor naţionale. Totuşi, măsurile vin pe fondul tragediei din Statele Unite în care un bărbat înarmat a ucis 19 copii şi doi profesori.

Premierul Justin Trudeau a declarat reporterilor că noile măsuri sunt necesare pe măsură ce violenţa armată creşte.

„Trebuie doar să privim la sud de graniţă pentru a şti că, dacă nu luăm măsuri ferm şi rapid, lucrurile se agravează şi devin mai greu de contracarat”, a conchis Trudeau. Citește continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel