Apador-CH cere Avocatului Poporului să conteste Taxa Oxigen

mașini
mașini

APADOR-CH a transmis Avocatului Poporului o sesizare prin care îi cere să atace în contencios administrativ hotărârea Consiliului General al Municipiului București care instituie Taxa Oxigen. Prin intermediul taxei, din 2020 şoferii maşinilor sub norma de poluare EURO 3 ar urma să plătească o vinietă anuală sau zilnică pentru a circula cu autoturismul în Capitală. 

"APADOR-CH consideră că Taxa Oxigen este impusă de municipalitate printr-o hotărâre nelegală, întrucât cuprinde prevederi ce afectează grav dreptul de proprietate privată (garantat de articolul 44 din Constituție), iar aceste restrângeri ale unor drepturi fundamentale nu pot fi făcute decât printr-o lege, de către Parlament, nu printr-o hotărâre de consiliu local.

Hotărârea CGMB nr. 539/2019 restrânge sever exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului, deoarece un atribut esenţial al dreptului de proprietate asupra unui bun este dreptul de a folosi acel bun. În cazul în care proprietarul bunului nu îl poate folosi, dreptul de proprietate este lipsit de conţinut. În acest sens, precizăm că Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului garantează proprietatea şi liniştita folosinţă a bunului", se arată în solicitare

Conform proiectului, maşinile sub norma de poluare Euro 3 vor fi taxate în Capitală cu Taxa Oxigen de la 1 ianuarie 2020, în timp ce maşinile cu norma de poluare EURO 4 vor fi taxate de la 1 ianuarie 2021. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel