Vara calendaristică pare să nu mai corespundă, în totalitate, realității meteorologice, cel puțin când vine vorba de litoralul românesc. În ultimele săptămâni, turiștii aflați pe țărmul Mării Negre au...
Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat în cadrul unei emisiuni DC News că scăderea bruscă a temperaturii apei are legătură directă cu dinamica vânturilor și cu mișcarea maselor de apă. „Atunci când circulația aerului este intensă, mai ales dinspre sud, vânturile puternice pot împinge apa mai caldă de la suprafața mării înspre larg, lăsând astfel posibilitatea apei mai reci, dinspre adânc, să vină la suprafață. De aici această perioadă, care acum a fost destul de îndelungată, cu temperaturi foarte scăzute ale apei mării”, a explicat meteorologul.
În mod surprinzător, temperatura apei a ajuns până la 11 grade Celsius în anumite zone de coastă, o valoare care este mai degrabă specifică începutului de primăvară sau chiar unor episoade mai blânde de iarnă. Pentru turiști, acest contrast față de temperaturile ridicate din aer a fost derutant și, în unele cazuri, neplăcut. Dar, din perspectivă științifică, este vorba despre un mecanism natural de reechilibrare termică între straturile superioare și inferioare ale mării.
Veștile sunt, însă, mai bune pentru perioada care urmează. Apa mării a început să se încălzească din nou și, potrivit specialiștilor, aceasta va atinge temperaturi foarte plăcute în ultima parte a verii și începutul toamnei. „Este foarte probabil ca apa mării să fie cu temperaturile cele mai agreabile spre sfârșitul verii și chiar începutul toamnei, ținând cont de faptul că apa mării are și ea o inerție termică. Știm că se și încălzește mai greu decât aerul, de asemenea, se și răcește mai greu”, a precizat Florinela Georgescu.
Această caracteristică a apei marine, de a reacționa lent la schimbările de temperatură atmosferică, transformă luna septembrie într-o opțiune din ce în ce mai populară pentru concedii pe litoral. Nu doar temperaturile plăcute ale apei sunt un avantaj, ci și vremea în ansamblul ei. Din punct de vedere meteorologic, septembrie este adesea mai stabilă decât lunile de vară, cu mai puține averse, furtuni sau fenomene extreme precum vijelii sau trombe marine.
„Cam aceasta a fost tendința ultimilor ani, de a prelungi perioada de vară cu luna septembrie. Nu vedem de ce nu s-ar întâmpla acest lucru și în acest an. Și, pentru mulți iubitori de mare, chiar luna septembrie este o lună foarte agreabilă pentru că, de regulă, este o lună mai stabilă decât lunile de vară”, a subliniat directorul executiv al ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News