ANSVSA, amenzi de 208.000 lei

Bogdan Cotigă / 08 oct 2018 / 14:24 Salveaza PDF Comentarii
listeria, ANSVSA
Descriere foto: listeria, ANSVSA

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de 208.000 de lei în urma celor 8.568 de controale efectuate la nivel naţional, în luna septembrie 2018, în unităţi din industria agroalimentară, informează un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor. Potrivit sursei citate, ca urmare a neregulilor constatate, au fost acordate 86 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 208.000 lei, cele mai mari fiind consemnate în judeţul Olt (72.000 de lei), Dâmboviţa (20.800 de lei), Galaţi (16.000 de lei), Brăila (14.000 de lei) şi Botoşani (11.200 de lei). La polul opus, cu sancţiuni pecuniare mai mici s-au situat judeţele Vaslui, cu 600 de lei şi Ilfov, 1.000 de lei.

S-au prelevat probe

De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate. Domeniile în care s-au derulat controalele au fost fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar şi a celor de depozitare a produselor alimentare, a seminţelor, legumelor şi fructelor. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25