ANM: vremea, caniculă. Cod galben pentru 13 județe

Canicula
Canicula

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic valabilă pe parcursul zilei de joi în şase judeţe şi o alta Cod galben pentru alte 13 judeţe. 

Potrivit meteorologilor, joi valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Astfel, în zonele joase de relief din vest şi local din centru şi sud, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul de 80 de unităţi. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24-25 de grade. 

Sub Cod portocaliu se vor afla judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor, unde disconfortul termic va fi accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade. 

În Maramureş, nordul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul şi estul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35-37 de grade. 

Se vor afla sub Cod galben judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Olt şi Teleorman. 

ANM menţionează că valul de căldură va persista până spre sfârşitul săptămânii. În zonele de munte, îndeosebi din nord-vestul teritoriului, pe arii restrânse în timpul după-amiezelor vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel