ANM: Cod galben de ceaţă luni dimineaţă - UPDATE

Rodica Mitu / 06 noi 2017 / 07:03 Salveaza PDF Comentarii
Ceață
Descriere foto: Ceață

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă.

Avertizările sunt pentru judeţele Harghita, Hunedoara şi Cluj. De asemenea, sunt avertizări de vânt puternic în Sibiu şi Caraş-Severin, valabile în următoarea oră şi jumătate.

Potrivit meteorologilor, până la ora 8:00, în mai multe localităţi din judeţele Harghita, Hunedoara şi Cluj se va semnala ceaţă, fenomen care determină scăderea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 metri.

Până la ora 8:00, în localităţi din judeţele Sibiu şi Caraş-Severin se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor depăşi 55-65 km/h, iar în zona de munte, temporar, 70-80 km/h.  

[citeste si]

UPDATE: ANM a emis noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în 19 judeţe din Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat şi Dobrogea, pe durata următoarelor ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 9:30, în zona judeţelor Olt, Dolj şi Mehedinţi ceaţa va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Izolat, se va semnala şi burniţă. De asemenea, până la ora 10:00, în localităţi din judeţele Alba şi Hunedoara, vizibilitatea va fi scăzută în trafic din cauza ceţei local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Fenomene meteo similare se vor semnala până la ora 11:00 în judeţele Braşov, Harghita, Sibiu, Constanţa şi Tulcea, iar până la ora 12:00 în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Giurgiu, Călăraşi, Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.

Până la ora 12:00, ceaţa va afecta vizibilitatea în trafic în localităţi din judeţul Teleorman, iar până la ora 14:00 în judeţul Sibiu se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi la rafala 55-65 km/h, iar la munte temporar 70-80 km/h.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25