ANM: Avertizare de cod galben de ninsori și viscolul. Vezi prognoza

Zăpadă
Zăpadă

Ziua de joi rămâne sub cod portocalui  de ger, dar peste acesta se suprapune codul galben de ninsori şi viscol, de vineri, de la ora 10.00, până duminică, la ora 20.00, potrivit ultimei avertizări ANM.

Administraţia Naţională de Meterologie a joi dimineaţă o avertizare de cod galben de ninsori, de vineri, 3 februarie, ora 10.00, până duminică, 5 februarie, ora 20.00. În intervalul menţionat, aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile. Local, ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 de centimetri, în special în zonele de deal şi de munte.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50-60 de kilometri pe oră, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 de km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Din dimineaţa zilei de sâmbătă, local în regiunile sudice şi centrale precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie sau lapoviţă şi frecvent se va depune polei.

În Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului ninsori şi intensificări ale vântului vor fi încă din cursul zilei de joi, 2 februarie.

Temperaturi foarte scăzute vor fi în timpul nopţii, dar nici ziua nu vor fi grade cu plus. Vântul va amplifica senzaţia de frig, iar temperaturile minime se vor încadra între -27 şi -17 grade Celsius. Vântul va bate în rafale cu viteze de 40-50 de km pe oră.

Vineri, însă, ninsorile vor fi mai însemnate cantitativ, la stratul actual de zăpadă urmând să se adauge unul proaspăt, de 10-15 centimetri, îndeosebi în sudul şi sud-vestul ţării, a explicat meteorologul Silviu Grigore, la România TV.

În week-end continuă să ningă în majoritatea regiunilor. Sâmbătă se înregistrează o pătrundere de masă de aer cald, iar temperaturile vor fi ceva mai ridicate, între minus 12 şi minus 2 grade, şi chiar pozitive pe litoral, unde mercurul din termometre ar putea urca până spre 2-3 grade Celsius. Datorită temperaturilor mai ridicate, precipitaţiile vor deveni mixte, ninsoarea transformându-se în lapoviţă şi, pe alocuri, chiar în ploaie, ceea ce va favoriza însă formarea poleiului.

Citește și:

Cod roșu în weekend. Pregătiri pentru ninsori-catastrofă, ca în 1954

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel