ANM anunță IADUL. Până la 60 de grade la soare

Meteorologii anunță pentru perioada următoare temperaturi greu de imaginat. În acest weekend vom avea temperaturi de până la 39 de grade la umbră, urmând ca de marți valul de căldură să se amplifice în zonele sudice, în centrele marilor orașe temperaturile reale resimțite să fie de până la 60 de grade.

Sâmbătă, 25 iulie, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în zonele de câmpie şi de podiş.

COD PORTOCALIU

În judeţele Bihor, Arad, Timiş, Vaslui, Galaţi, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău şi Vrancea vor fi temperaturi maxime care se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.


Duminică, 26 iulie, vremea se va menţine caniculară în Oltenia, Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Dobrogei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

COD PORTOCALIU

În judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vaslui, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău, Vrancea şi Buzău, temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Notă: În regiunile vestice, nordice şi centrale instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar temperaturile vor scădea. Valul de căldură va persista în următoarele zile în regiunile sudice şi estice.

România va fierbe de săptămâna viitoare

Începând de marți, temperaturile vor înregistra 40-41 de grade la umbră. Aceste temperaturi, coroborate cu umezeala din aer, vor însemna temperaturi în mod real 45, până la 49 de grade la umbră, cu o umezeală relativă foarte mică, în jurul a 30-35 la sută, informează RTV.

În mijlocul orașelor, mai ales în Capitală, care de zile bune are parte de zile caniculare, temperaturile real resimțite pot depăși 60 de grade la soare.

De menționat că temperaturile înregistrate de meteorologi sunt temperaturi  la umbră, la doi metri deasupra pământului, pământ acoperit cu verdeață și departe de toate influențele clădirilor sau a altor factori perturbatori.

În schimb, în oraș vorbim de temperaturi foarte ridicate la  nivelul asfaltului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel