Angela Merkel, pericol la adresa democrației în Germania, susține Gertrud Höhler

angela merkel
angela merkel

Într-una dintre cele mai puternici critici privind cramponarea de putere a cancelarlui Germaniei, se suține că Angela Merkel este descrisă ca un pericol la adresa democrației în Germania. Cartea  Cartea "Naşa/"The Godmother", lansată joi pe piața germană, este scrisă de publicista Gertrud Höhler și o descrie pe Angela Merkel ca o personalitate care face ca puterile Parlamentului să se reducă şi promovează valori de esenţă est-germană pe care mulţi dintre occidentali nu le pricep, relata, la numai o zi de la lansare Deutsche Welle (DW).

Notând că, probabil, cancelarul Germaniei nici nu va citi cele 300 de pagini ale cărţii anti-Merkel, scrisă de publicistul în vârstă de 71 de ani, Gertrud Höhler,  DW amintește că autoarea este fosta sfătuitoare a fostului cancelar Helmut Kohl.

Cu ocazia lansării acestei cărți, care are calităţile unui bestseller în Berlinul politic, Höhler, în prezența a peste 80 de jurnaliști și camerani prezenți la eveniment, a atacat-o pe Merkel pentru faptul că reduce rolul Parlamentului, în special în modul în care gestionează criza euro şi retragerea din "era centralelor nucleare”, potrivit thelocal.de. "Avem din ce în ce mai multă putere a statului şi din ce în ce mai puţină putere a Parlamentului”, a declarat publicista în legătură cu Guvernul doamnei Merkel. Ea o acuză pe Merkel că restricţionează libertăţile prin faptul că afirmă că nu există alternativă la salvarea monedei unice, scrie Jurnalul Naținal.

Potrivit unor zvonuri, Merkel, indignată, a lăsat la o parte extrase ale cărţii publicate în ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, după ce a citit doar câteva rânduri

Cartea lui Höhler este mai mult decât despre afirmaţii răsuflate şi vechi potrivit cărora Merkel, de exemplu, îi scoate din calea ei pe toţi rivalii bărbaţi, nu şi-a însuşit nicio valoare şi ia decizii numai atunci când ştie în ce direcţie se va înclina balanţa.

Potrivit sursei citate, Merkel, poreclită "Mutti” (Mami) în cercurile politice, devine o "naşă” în cartea lui Höhler. Ea stabileşte o "variantă tăcută a puterii autoritare pe care Germania o are încă de experimentat”, autoarea enumerând o serie de atribute, cum ar fi furtul de idei de la rivali politici, nivelarea sistemului de partid la o stare eclectică şi tratarea neglijentă a normelor legale, standardelor etice, Parlamentului şi Constituţiei - de multe ori mustrată de Curtea Constituţională Federală. Pe scurt, ea indică un declin al moralei politice, scrie DW.

S-ar putea ca toate acestea să fie legate de cei 35 de ani pe care i-a trăit Angela Merkel sub regimul dictatorial din Germania de Est. Nimeni nu ştie cu siguranţă ce o conduce pe Merkel, care a învăţat în fosta RDG să citească printre rânduri, să acţioneze în tăcere, să nu spună niciodată prea mult şi să fie suspicioasă, remarcă Höhler în introducerea la cartea ei. Potrivit lui Höhler, şi alţi europeni ar trebui să fie preocupaţi de setea de putere a lui Merkel, în contextul în care cancelarul oferă Europei un "costum croit în stil german.

Faptele pe care autoarea le-a compilat privind o pierdere graduală de democraţie în Germania şi Europa nu sunt noi, în schimb este nou, la prima vedere, rolul exagerat atribuit lui Merkel în acest proces. Acest lucru arată cât de mult unii conservatori din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) sunt provocaţi de pretenţiile de putere ale lui Merkel şi de modul în care "valorile ei de înfrânare, răceală şi detaşare i-au trimis la colţ?”, a afirmat Höhler.

DW amintește și câtva exemple care au dus la insecuritatea în partid, cum ar fi: schimbarea bruscă de direcţie în politica energetică pe care Merkel a impus-o practic peste noapte, sfârşitul serviciului militar obligatoriu, planurile de a reduce impozitele şi a abandona opiniile tradiţionale asupra familiei prin acordarea de mai multe drepturi pentru cuplurile homosexuale.

Consideând că acest ”bestseller” al lui Höhler are o dedicaţie "pentru toţi cei care îşi muşcă încă limba”, DW notează că nu se știe cât de mulţi sunt aceştia în partid, având în vedere că  CDU a avut mult timp reputaţia de a fi prea supus cancelarului său atunci când se află la guvernare iar partidul trebuie să-i mulţumească popularităţii lui Merkel dacă reuşeşte să rămână la putere şi după alegerile din 2013. Debarcarea cancelarului din interiorul partidului este, prin urmare, foarte puţin probabilă. Oricine vrea o carieră în CDU evită intersectarea cu Merkel. Doar veteranii partidului care nu mai caută noi poziţii îndrăznesc să vorbească. Unul dintre ei este Josef Schlarmann, 72 de ani, şeful comisiei partidului privind întreprinderile mici şi mijlocii. El a criticat recent faptul că partidul primeşte pur şi simplu ordine. Încercările de a merge împotriva cursului lui Merkel au eşuat până acum, mai notează sursa citată.

Cel mai recent caz a fost atunci când aşa-numitul cerc de la Berlin format din aproximativ 35 de politicieni CDU a anunţat un "manifest conservator” pentru a critica faptul că CDU preia prea multe din politicile de centru-stânga privind probleme sociale. Politicienii au spus că ar fi fost încurajaţi să procedeze astfel de miile de scrisori primite de la membri de partid şi alţi cetăţeni, însă lansarea manifestului, planificată pentru vineri, a fost anulată, anunţându-se o nouă dată în toamnă.

În final DW conchide că cel mai probabil, Angela Merkel - care tocmai a fost numită din nou cea mai puternică femeie din lume - nu este prea îngrijorată cu privire la aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel