Anastasiu (ANAT), după control: Cea mai traumatizantă aventură a vieţii mele

Nicolae Ionescu / 21 feb 2019 / 15:19 Salveaza PDF Comentarii

Dragoș Anastasiu, vicepreședintele ANAT, a fost traumatizat de experiența pe care a trăit-o cu membrii Consilului Concurenței.

Ancheta Consiliului Concurenţei în sectorul turismului, soldată cu amenzi de 2,5 milioane de euro, a fost traumatizantă, agenţiile fiind acuzate de faptul că au încercat să rezolve o problemă generată tot de statul român, a declarat, joi, Dragoş Anastasiu, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), la conferinţa PRIA Competition.

"Mi-am propus să scriu o carte, pentru că relaţia dintre mine, ANAT şi Consiliul Concurenţei a fost de departe cea mai traumatizantă aventură a vieţii mele de antreprenor. De departe, deci nu există aşa ceva. Nu ştiu dacă cineva din Consiliul Concurenţei s-a pus vreodată în pielea celorlalţi, dar ar trebui să o facă. Nu este vorba de vinovăţie sau nevinovăţie, pentru că lucrurile aici sunt clare. În ultimii 27 de ani ne-am aflat într-o piaţă sălbatică, unde fiecare a făcut ce a vrut şi statului nu i-a păsat", a spus Anastasiu.

Și-a bătut joc cap-coadă

 

El a amintit de faptul că statul nu a transpus o directivă europeană care protejează clientul final în cazul insolvenţelor.

"Pur şi simplu statul român şi-a bătut joc cap-coadă şi n-a protejat clientul. Agenţiile, în aceste condiţii, au stat să se gândească: 'Ce facem ca să găsim soluţii să nu se întâmple prea multe insolvenţe în piaţă şi intrăm în zona de dumping şi reclamă mincinoasă'", a arătat oficialul ANAT.

În acest context, Anastasiu a adăugat că a fost amendat de ANPC pentru că nu a precizat câte locuri în autocar vindea la preţ promoţional.

"Mă rog, se strâng oamenii şi vorbesc despre chestia asta, fără să cunoască Legea concurenţei, ceea ce, mă rog, este de neiertat. Dar toată conjunctura era de autoapărare împotriva unor oameni care fac ravagii în piaţă. Nu vreau să vorbesc dacă am fost vinovaţi sau nu sau dacă am ştiut sau nu. Cel mai traumatizant lucru este că în piaţă este introdusă o discriminare senzaţională: faptul că, atunci când calculează amenda, se referă la întreaga cifră de afaceri a unei companii. Pentru că acea companie, pe lângă turism, mai are şi comerţ, real-estate, transport de persoane şi altele", a susţinut reprezentantul ANAT.

"Aceste lucruri fiind în baza unei legislaţii atât de infecte"

 

El a adăugat că nu înţelege de ce a fost considerat vinovat că nu s-a delimitat de cartelul agenţiilor la toate întâlnirile la care a participat, din moment ce s-a delimitat la unele dintre ele.

"Aceste lucruri fiind în baza unei legislaţii atât de infecte, încât România a intrat în infringement. Statul român nu-şi face treaba, te duce în necunoştinţa ta, în prostia ta de antreprenor, să discuţi aceste lucruri în asociaţia din care faci parte, cum să rezolvăm noi unele lucruri pe care statul ar fi trebuit să le facă şi tot statul vine şi-ţi dă la cap. Eu cu mintea mea nu am reuşit să cuprind aceste chestiuni", a continuat Anastasiu.

"Iese din sală şi pleacă"

 

Din această cauză, companiile nu vor mai dori să funcţioneze în cadrul unor asociaţii, a arătat el.

"Apropo de asociaţie. Trăim într-o ţară unde sentimentul de încredere a dispărut total. Nu mai avem încredere unul în altul. Nu vreţi să ştiţi cum arată şedinţele de la ANAT astăzi. Nu vreţi să ştiţi. Ne strângem 10 şi în decurs de o oră de şapte ori câte unul se delimitează. Iese din sală şi pleacă. Dom'le, dar ce am spus? N-am spus, dar ăla a înţeles că discutăm de nu ştiu ce, de vouchere de vacanţă, dar a plecat, se duce acasă, scrie mail-uri. Suntem razna. Nu ştiu câţi membri care s-au retras. De ce? Vine investigaţia, este chemat preşedintele, un om extraordinar, care are o vârstă, cred că 71 de ani. Este pus pe scaun şi i se comunică. Domnule preşedinte al ANAT - care nu era preşedinte în perioada respectivă, omul nu a ştiut în ce intră - aţi comis ca şi ANAT o faptă reprobabilă. Aţi încălcat legile concurenţei şi, ca să simplific, i se spune că aveţi de plată, ca ANAT, 160 de milioane de euro. Şi, dacă recunoaşteţi, aveţi 120 de milioane de euro. Şi omul spune: 'Mi-aţi pregătit şi mie ambulanţa la ieşire, că am 71 de ani?'. Deci, 160 de milioane de euro, dar dacă recunoaşteţi vă facem o reducere substanţială şi ajungeţi la 120 de milioane de euro", a relatat vicepreşedintele ANAF.

Citește și: Plângere Timmermans. CE, reacție: Sunt protejați

Cât a plătit asociația

 

În final, asociaţia a plătit doar 50.000 de lei, a mai spus el.

"Se face AGA, avem grijă să nu se ducă în presă, discutăm cum se va duce la fiecare membru, nu ştia nimeni. Finalul este că ANAT a plătit 50.000 de lei. Atunci vă întreb: Dacă eraţi antreprenori şi vă chema instituţia statului şi vă spunea 'Ai de plătit 160 de milioane de euro', nu te duceai să-ţi dai un glonţ măcar în genunchi? Ca la final să plăteşti 50.000 de lei. Cum se poate în UE să se întâmple aşa ceva?!", s-a întrebat Anastasiu.

La mijlocul lunii ianuarie, Consiliul Concurenţei a anunţat că a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare circa 11,5 milioane de lei (aproximativ 2,45 milioane euro), pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.

Conform autorităţii de concurenţă, în perioada iunie 2013 - septembrie 2016, aceste agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau a pachetelor turistice comercializate.

Citește și: Summit la Vatican, abuzuri. Papa: Să ascultăm strigătul celor mici


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26