Corneliu Vadim Tudor și-a spus părerea în cazul Cămătarilor. În contextul anchetării a 29 de interlopi care fac parte din cele mai influente grupări mafiote din Bucureşti, oamenii legii au găsit, în timpul perchezițiilor, acasă la Nuțu Cămătaru o grădină zoologică: patru lei, doi urși, un cerb, o cărprioară, dar și păsări sălbatice. Astfel, s-a ridicat problema unei legături între acțiunea mafiotă a Cămătarilor și animalele sălbatice. Au existat voci care nu au exclus posibilitatea ca dușmanii lui Nuțu să ajungă în cușca leilor.
Corneliu Vadim Tudor, președintele PRM, a susținut, printr-o intervenție televizată la RTV, că "se cuplează în mod voit infracțiunea cu aceste animale". A mai spus "să lase animăluțele acolo pentru a vedea statutul lor". El a adăugat "Vă rog din tot sufletul, lăsați animalele în pace". Președintele PRM a mai spus că "este o acțiune propagandistică". "Să-mi spună mie ce au mai făcut ei (n.r. frații Cămătaru) de când au fost eliberați până acum".
Citește și Lei, urși, cerbi, cai tranșați și o cameră de tortură la ferma lui Nuțu Cămătaru
Nuțu Cămătaru, pe numele lui adevărat Ion Balint, este acuzat, alături de alți 28 de interlopi ai Capitalei, că în perioada 2008 - 2012, s-a implicat în conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc "în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti". Situațiile au pus în primejdie viața şi integritatea corporală a membrilor grupării, dar şi a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârşit infracţiuni de violenţă, "generatoare de beneficii financiare substanţiale", în urma recuperării unor împrumuturi de bani daţi cu camătă.