DCNews Arhiva FLUX Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost repornită

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost repornită

Societatea Națională Nuclearelectrica SA a anunțat repornirea Unității 2 a CNE Cernavodă, conectarea la sistemul energetic național realizându-se miercuri, la ora 06.20, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al societății.

Unitatea 2 a fost oprită în mod controlat în data de 19 decembrie pentru remedierea unei scăpări de apă demineralizată la sistemul de alimentare a generatorului de abur.

Activităţile de repornire s-au desfăşurat respectând procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, neexistând niciun impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător.

La centrala de la Cernavodă sunt funcționale două reactoare, care asigură aproximativ 20% din producția de electricitate la nivel național. Nuclearelectrica este controlatț de stat, prin Ministerul Economiei.

Citește și: Reactorul unităţii 2 de la Cernavodă a fost oprit din cauza unei defecţiuni
Știri similare din categoria FLUX Vezi toate articolele