DCNews Arhiva FLUX Un elicopter - ajutorul MAI pentru autorităţile israeliene

Un elicopter - ajutorul MAI pentru autorităţile israeliene

incendiu de padure

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) ar putea trimite, duminică, în Israel, un elicopter  împreună cu echipajul corespunzător, pentru a ajuta autorităţile israeliene în problema incendiilor de pădure din apropiere de Haifa.

"La solicitarea ambasadei Israelului la Bucureşti, MAI a hotărât să dea curs solicitării şi să pună la dispoziţia autorităţilor israeliene un elicopter care să acorde sprijin în misiunile specifice", au declarat, vineri, reprezentanţii Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din MAI, citați de Mediafax

Având însă în vedere condiţiile meteo din România, de vineri şi sâmbătă, elicopterul nu se poate ridica de la sol, astfel că acesta ar putea pleca spre Israel duminică, dacă va mai fi nevoie de intervenţia autorităţilor române, au precizat sursele citate.

Peste 40 de persoane, din care 36 de gardieni de închisoare, au murit în urma celui mai grav incendiu de pădure din Israel, care a izbucnit joi în apropiere de Haifa.

Citeşte şi:

Israelul a cerut României avioane pentru stingerea incendiului din Haifa

Știri similare din categoria FLUX Vezi toate articolele