Drumurile naţionale DN22 Râmnicu Sărat (judeţul Buzău) - Brăila (judeţul Brăila), DN2C Costeşti (judeţul Buzău) - Slobozia (judeţul Ialomiţa) şi DN 23 B Măicăneşti - Ciorăşti, din judeţul Vrancea, au fost închise temporar din cauza viscolului şi a zăpezii, pentru ca utilajele să poată interveni în vederea deszăpezirii.
Alte 20 de drumuri judeţene sunt închise în urma ninsorilor abundente. Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că începând cu ora 8:00, traficul rutier pe DN2C Costeşti (judeţul Buzău) – Slobozia (judeţul Ialomiţa) a fost întrerupt din cauza viscolului şi a zăpeziI, în timp ce DN23B Măicăneşti-Ciorăşti este închis. Începând cu ora 6:15, în judeţul Buzău, traficul rutier pe DN22 Râmnicu Sărat – Brăila a fost întrerupt în vederea deszăpezirii. Amintim că sâmbătă, în jurul orei 21:00, pe acest drum a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, din cauza viscolului şi a zăpezii care s-a depus pe partea carosabilă, anunţă centrul Infotrafic.
Jumătatea de sud a ţării se află până duminică seară, la ora 23.00 sub cod galben de ninsori şi vânt. În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării va ninge pe arii extinse, mai abundent în numătatea de sud. În Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vântul va sufla cu intensitate, viscolind zăpada.