Trei accidente grave de circulaţie, soldate cu trei răniţi transportaţi la spital, au avut loc în decurs de două ore şi jumătate, în Bucureşti, reprezentanţii Poliţiei Capitalei considerând alarmant faptul că şoferii nu realizează că fac parte dintr-un "sistem" ce afectează mai multe persoane, informează Mediafax.
Al doilea accident a avut loc în jurul aceleiaşi ore, la intersecţia străzilor Bacău şi Vredniciei, când un autoturism BMW a accidentat o femeie de 40 de ani, care a fost rănită grav. Şi în acest caz, testul de alcoolemie a demonstrat că şoferul maşinii nu consumase alcool.
În cel de-al treilea caz, în jurul orei 14.30, un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unei maşini Skoda, a accidentat o femeie când a virat de pe Bulevardul Constructorilor pe Splaiul Independenţei, neacordându-i acesteia prioritate, a mai declarat Christian Ciocan. Victima, în vârstă de 50 de ani, a fost transportată de urgenţă la spital.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că astfel de accidente se vor înmulţi "dacă şoferii nu înţeleg că fac parte dintr-un sistem de circulaţie".
"Dacă nu înţeleg că sunt parte a unui sistem de circulaţie, se riscă o stare de anomie. Orice defecţiune a sistemului afectează toate componentele sale. Şoferii trebuie să conştientizeze urgent că sunt parte a sistemului şi nu mai răspund doar pentru ei, ci pentru toate persoanele din sistem", a declarat Christian Ciocan.
Acesta a precizat că o soluţie pentru situaţia actuală ar fi crearea de pasaje subterane sau supraterane pentru traversarea de către pietoni a bulevardelor mari, deşi costurile unor asemenea construcţii sunt foarte ridicate.