"Președintele Traian Băsescu l-a desemnat, luni, 17 decembrie, pe Victor Ponta la funcția de premier deși a sugerat mereu în campanie că nu o va face. Era, totuși, perfect conștient că nu va avea încotro în fața unei majorități clare obținute de USL după alegerile din 9 decembrie. Mulți l-au crezut atunci pe cuvânt. La un scor mai mic președintele mai avea spații de manevră și, poate, un plan B. Așa, rolul sau s-a încheiat repede, însă ar fi o grabă să fie declarat învins. Sigur că președintele iese prost", a scris Dan Tapalagă pe Hotnews.ro, într-un articol în care prezintă variantele pe care le are la dispoziție premierul Victor Ponta pentru constituirea noului Guvern.
Potrivit editorialistului, votul românilor din data de 9 decembrie a determinat, însă, schimbarea atitudinii președintelui Traian Băsescu.
"Leul de la Cotroceni care răgea fioros înainte de alegeri sfârșește prin a scoate un mieunat penibil, exact ca pisicul de care râdea mai deunăzi. Acum, a venit rândul pisicului să facă pe leul", a notat ironic Tapalagă, aluzie la declarațiile președintelui Băsescu din campania electorală.
„Când vine la mine, Victor Ponta e ca un pisic, și după ce iese și ajunge la Palatul Victoria sau se vede cu un microfon în față vorbește cum vedeți”, declara președintele cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare.