DCNews
›
Arhiva
›
FLUX
›
Salariul mediu a crescut în România în luna decembrie. Vezi cu cât și în ce domenii
Salariul mediu a crescut în România în luna decembrie. Vezi cu cât și în ce domenii
Publicat pe 06 feb 2014, 17:24
În luna decembrie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.430 lei, cu 6,7% mai mare decât în luna noiembrie 2013, potrivit INS. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.760 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 110 lei (6,7%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (4.515 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (940 lei).
Decembrie 2013 comparativ cu Noiembrie 2013
În luna decembrie 2013, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat creşteri faţă de luna noiembrie 2013, ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv pentru sărbători, sfârşitul de an şi pentru performanţe), sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă) sau a realizării de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.
Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 26,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
- între 21,0% şi 23,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice;
- între 18,0% şi 19,5% în transporturi pe apă, telecomunicaţii, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie;
- între 15,0% şi 18,0% în industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor din tutun;
- între 13,0% şi 15,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea băuturilor, colectarea şi epurarea apelor uzate.
În ce domenii a scăzut salariul mediu
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale ori de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (-3,0%), respectiv tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor) (-0,5%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna noiembrie în sănătate şi asistenţă socială (1,8%), respectiv în administraţia publică (1,1%) ca urmare a acordării de prime ocazionale ori sume din alte fonduri.
În învăţământ câştigul salarial mediu net a înregistrat o scădere (-3,7%), fiind influenţat de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare.
Decembrie 2013 comparativ cu Decembrie 2012
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,7%.
-
- Dolores O'Riordan, o nouă variantă a hitului 'Zombie'16.01.2018, 13:53
- Generalul Ioan Sorin, fostul șef al Forțelor Terestre, a decedat17.03.2014, 12:56
- Burleanu prezintă câteva impresii după prima săptămână ca șef al FRF13.03.2014, 23:05
- Băsescu spune că se gândește ”profund” la grațierea lui Becali13.03.2014, 20:13
-
- România va primi peste 61 de milioane de euro de la UE. Vezi motivul13.03.2014, 17:41
- BNR a suspendat dreptul de vot a lui Ilie Carabulea13.03.2014, 17:17
- Un nou cutremur în România s-a produs pe 13 martie13.03.2014, 15:49
-
- T-Mobile vine în România. Vezi când13.03.2014, 12:40
- Scandalul cărnii stricate. Zece persoane au fost REȚINUTE13.03.2014, 08:57
- 159.452 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare13.03.2014, 08:52
- Simona Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells12.03.2014, 23:50
-
- Stolojan, despre Antonescu: Fie minte, fie este...12.03.2014, 14:56
-
-
- Flappy Bird ar putea reveni pe App Store și Google Play12.03.2014, 11:15
- 154.393 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare12.03.2014, 08:59
- Despăgubiri pentru româncele care au implanturi de tip P.I.P11.03.2014, 22:57
-
- CIA nu exclude ipoteza unui atac terorist în cazul avionului dispărut11.03.2014, 21:18
- Băsescu cere interzicerea prin lege a Jobbik în România11.03.2014, 21:07
- Încercarea de a desființa CCR amenință statul de drept, spune Reding11.03.2014, 18:14
- Cine este invitatul vedetă al primei ediții Deschide Camera Comorilor!11.03.2014, 16:57
- UE suspendă South Stream. Gazprom: Noi continuăm lucrările11.03.2014, 15:21
- ANI a pierdut procesul cu Remus Cernea11.03.2014, 14:45
- Senatul a adoptat în secret o propunere legislativă11.03.2014, 12:50
- Imagini spectaculoase! Cum împiedică un pompier o femeie să se sinucidă11.03.2014, 08:56
-
- Rompetrol va dispărea10.03.2014, 18:30
-
- Dan Mihalache, secretarul general al Senatului, a demisionat10.03.2014, 17:58
-
- Merkel și Erdogan: Suveranitatea Ucrainei, apărată cu orice preț10.03.2014, 16:59
-
- Fă-mi loc!, povestea regăsirii a doi tineri în cușeta unui tren10.03.2014, 14:55
- De ce își mint femeile partenerii de cuplu10.03.2014, 14:11
- Front comun pentru apărarea în fața evacuărilor abuzive10.03.2014, 13:41
-
- Speranțele Ucrainei în UE. Când ar urma să fie semnat un acord10.03.2014, 10:33
- William Clay Ford, ultimul nepot al lui Henry Ford, a încetat din viață10.03.2014, 10:03
- SUA trimite 12 avioane F-16 în Polonia10.03.2014, 09:31
- Șofer de autocar, atacat de un călător care ulterior s-a sinucis09.03.2014, 16:26
- Elena Udrea, despre PMP: Suntem partidul în blugi09.03.2014, 13:09
- Steaua a câștigat cu CFR Cluj și s-a distanțat la 7 puncte de locul 209.03.2014, 08:27
- Gabriela Firea, mesaj emoționant: "Sunt greutăți peste puterile lor"08.03.2014, 11:53
-
- Cristi Minculescu, decizie de ultim moment privind cariera07.03.2014, 18:36
-
-
- 136.594 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare07.03.2014, 16:02
- Accidentul din Apuseni. Angajați din MAI și MApN, la audieri07.03.2014, 15:48
-
- COD PORTOCALIU. Anunțul de ultimă oră07.03.2014, 10:58
- Un dig s-a spart în comuna Drăgotești. Apa a ajuns în curțile oamenilor07.03.2014, 10:57
- Încă o lovitură pentru Pro TV. Cine a părăsit trustul07.03.2014, 08:53
- Antena 1 a lansat grila de primăvară. Vezi noutățile07.03.2014, 01:03
- Obama: Referendumul din Crimeea încalcă legea internațională06.03.2014, 21:15
- Parlamentar PSD: „Voi susține Guvernul, atât timp cât ...”06.03.2014, 18:02
- Festivalul B'estfest Summer Camp a fost anulat06.03.2014, 17:53
- Angelina Jolie, înspăimântătoare în Maleficent. Pe cine nu a impresionat06.03.2014, 16:47
- Accident grav în Italia, în urma căruia o româncă a murit06.03.2014, 15:31
- Kassai și-a dat demisia de la FRF. Cine e noul secretar general06.03.2014, 15:21
- Pițurcă, reacție savuroasă după România-Argentina: I-auzi, al naibii...06.03.2014, 14:34
- Maradona l-ar putea antrena pe Bourceanu06.03.2014, 14:33
- Alertă națională pe piața medicamentelor06.03.2014, 13:48
- GTA Online s-a lansat06.03.2014, 13:43
- INS: Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 3,19%06.03.2014, 11:12
- Motivul incredibil pentru care Aura Urziceanu a renunțat la Quincy Jones06.03.2014, 10:47
-
- Emisarul ONU în Crimeea, amenințat cu arma05.03.2014, 21:52
- Neobișnuit: Suedezii consideră că plătesc statului taxe mult prea mici05.03.2014, 21:23
- Fiica lui Florin Salam, fotografie emoționantă pentru tatăl său05.03.2014, 19:53
- Accident feroviar în Timișoara. Trei vagoane au deraiat05.03.2014, 19:08
- Miniștrii s-au dus cu autocarul la Cotroceni05.03.2014, 18:12
-
- 121.418 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare05.03.2014, 15:57
-
- Radu Beligan este câștigătorul unui mare premiu05.03.2014, 11:07
- Reghecampf: MM se aștepta să fie achitat. Nu e ușor pentru el05.03.2014, 09:43
- Peșterile de la Qumran continuă să uimească. Ce s-a mai descoperit04.03.2014, 23:57
- Ce a făcut Ponta după ce Antonescu și-a anunțat demisia04.03.2014, 18:52
- Șerban Brădișteanu, achitat în dosarul favorizării lui Adrian Năstase04.03.2014, 16:42
- Cătălin Ivan: Ce medie de vârstă are Guvernul Ponta III04.03.2014, 14:22
-
- Bătaie între fete la Cluj. Totul s-a terminat la spital04.03.2014, 12:17
- Rovana Plumb anunță modificarea legii pensiilor04.03.2014, 11:42
- Cine este noul ministru al Societății Informaționale04.03.2014, 09:35
- Cutremur în România, la 37 de ani de când au murit peste o mie de oameni04.03.2014, 08:20
- Badea Nicoleta03.03.2014, 23:14
- Boitos Lavinia03.03.2014, 23:14
- Cioboata Andreea03.03.2014, 23:13
- Val Vâlcu03.03.2014, 23:12
-