Personalitatea zilei: William Blake
Publicat pe 28 noi 2012, 10:30
William Blake născut la 28 noiembrie 1757 a fost poet, vizionar, pictor și tipograf englez. Opera diversă și profundă a lui este astăzi considerată esențială și semnificantă atât în istoria poeziei cât și a artelor vizuale.
William Blake s-a născut şi a trăit în Londra. Blake îşi ilustra personal cărţile sale de poezie, pline de un misticism de inspiraţie creştină. Încă de mic copil, el a avut viziuni populate de spirite şi îngeri şi afirma că a luat lecţii de pictură de la un înger. Apariţiile entităţilor supranaturale au fost apoi o constantă a vieţii şi operei sale. Blake spunea că îl vedea pe Iisus Cristos care îi dicta ceea ce el scria apoi:"Eu nu am fost decât cel care a scris. Autorii sunt de dincolo"
În ceea ce priveşte desenele sale, el afirma că acestea sunt reproduceri ale imaginilor care îi apăreau şi îl inspirau. A trăit mereu între două lumi, cea subtilă şi cea fizică şi a reuşit să prezinte aceste două realităţi paralele în opera sa şi prin personalitatea sa excepţională. Cele mai sigure mijloace de cunoaştere erau pentru el intuiţia şi imaginaţia.
După cum avea să povestească mai târziu, încă din copilărie a avut viziuni religioase, în care îl vedea pe Dumnezeu privindu-l de la fereastră sau îngeri care stăteau pe ramurile unor copaci. Fascinația Divinității îl va marca pentru tot restul vieții și îi va marca și creațiile. O personalitate excentrică, admirator al lui Michelangelo și Rafael, a reușit să impună o nouă viziune a creștinismului în operele sale, fiind din punct de vedere artistic un precursor al pre-rafaeliților și simboliștilor. Așa cum era de așteptat, contemporanii nu i-au înțeles ideile, iar Blake avea să moară sărac și practic necunoscut, deși a fost unul dintre cei mai interesanti și originali artiști ai epocii sale, fiind considerat astăzi practic un geniu al artei.
Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conţinând 100 dintre cei mai importanţi britanici ai tuturor timpurilor.
-
- Doliu în cultura românească: cine a fost Mihai Cantuniari16.04.2026, 16:35
-
- Lucrarea Românii în „A Treia Europă”, disponibilă și în format eBook11.04.2026, 10:25
- Emil Cioran: 115 ani de la nașterea filosofului și scriitorului08.04.2026, 11:22
-
-
-
-
-
-
- Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătorită la Muzeul „Casa Romanței”29.03.2026, 19:45
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Carrie Anne Fleming, actrița din "iZombie" și "Supernatural", a murit23.03.2026, 12:50
-
-
-
-
-
-
-
- Doliu în lumea filmului. A murit actorul Matt Clark16.03.2026, 20:04
-
- Sound of Falling / Singure sub soare, în cinematografe din 13 martie12.03.2026, 13:05
-
-
-
-
-
- Care este cel mai filmat loc din lume? A apărut în peste 500 de filme06.03.2026, 11:43
- Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, zeci de mii de tineri vizitatori06.03.2026, 08:43
-
-
- Primăveri pentru UNESCO05.03.2026, 09:38
- Dramaturgul canadian Étienne Lepage, întâlnire cu publicul la UNITER04.03.2026, 16:12
-
- Profesorul Dinu Ciocan a încetat din viață. Doliu în muzica românească03.03.2026, 10:33
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Cauza oficială a morții actriței Catherine O'Hara10.02.2026, 10:29
- A murit Jana Brejchova, interpreta reginei din serialul TV "Arabela"07.02.2026, 13:14
-
-
-
-
- Statuia lui Ioan Vodă cel Viteaz de la Roșcani, restaurată02.02.2026, 11:39
-
- Grammy 2026: Lista completă a câștigătorilor02.02.2026, 08:40
-
- A murit actrița Catherine O'Hara, mama lui Kevin din Singur Acasă30.01.2026, 20:30
-
-
-
-
-
-
-
- Muzeul de Artă Vizuală din Galați, lucrări în plină desfășurare27.01.2026, 11:18
-
-
- A murit Francis Buchholz, fostul basist al trupei germane Scorpions23.01.2026, 18:12
-
-
-