Părinţii unei fetiţe de două luni din judeţul Sălaj sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă după ce, încercând să cureţe un teren agricol, au dat foc unor movile de coceni, uitând însă că pe una dintre acestea îşi aşezaseră copila, care a murit după câteva zile la un spital din Bucureşti.
"Din cercetările efectuate a rezultat că părinţii minorei, care locuiesc în localitatea Romita, în timp ce se aflau la câmp pentru a curăţa un teren, au dat foc cocenilor de porumb fără să-şi amintească de fetiţă, care fusese aşezată pe una dintre grămezi. Părinţii sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru ucidere din culpă", a afirmat Tincuţa Dumuţa.
"Această familie, care este de etnie romă, are alţi şase copii, pe care vrem să îi preluăm în sistemul de protecţie socială. Am deplasat asistenţii sociali la domiciliul familiei din Romita, dar părinţii fugiseră împreună cu copiii în Jibou, la socri. Am fost şi la această locaţie, dar ne-au ameninţat că ne dau în cap. Pentru a putea prelua copiii, am introdus la Tribunalul Sălaj o ordonanţă preşedinţială de plasament în regim de urgenţă, sperăm să primim mâine (marţi - n.r.) minuta şi să mergem după copii", a declarat Violeta Milaş.