PAOK Salonic a câștigat marele derby cu Aris Salonic, 2-1, și se îndreaptă spre al 3-lea titlu de campioană, după 34 de ani de așteptare. Portarul Paschalakis și-a salvat însă echipa, blocând un penalty la 1-1.
"PAOK a câștigat meciuri mari și în trecut, dar îi lipsea mentalitatea pentru a fi campioană. Acum, are tot ce-i trebuie", spune jurnalistul grec Stavros Sountoulidis, de la Gazzetta.gr., potrivit celor de la Gazeta Sporturilor. Șapte victorii în 7 etape. Chiar și cu penalizarea din sezonul trecut, are șase puncte înaintea marilor rivale, AEK, Olympiakos și Panathinaikos.
Duminică, în derbyul jucat pe terenul lui Aris, echipa lui Lucescu a fost condusă încă din minutul 2, iar adversarii au avut penalty la 1-1. Nimic n-o oprește însă pe PAOK. Paschalakis a apărat, și Prijovici a reușit "dubla", fiind golgeterul Greciei (5 reușite). Astfel, PAOK rămâne lider în Grecia, dar urmează alte două meciuri extrem de dificile cu Panathinaikos și Atromitos, ocupanta locului secund.