DCNews Arhiva FLUX Nazare cere ca tronsonul de autostradă Deva-Orăştie să fie gata până în octombrie

Nazare cere ca tronsonul de autostradă Deva-Orăştie să fie gata până în octombrie

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, le-a cerut constructorilor tronsonului de autostradă Deva-Orăştie să finalizeze lucrarea până în luna octombrie, cu patru luni înainte de termenul specificat în contract, declarându-se mulţumit de lucrări şi spunând că "e bine, dar se poate şi mai bine".

Ministrul Alexandru Nazare a inspectat, duminică, lucrările la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie, în zona podului peste Mureş din apropiere de Simeria, informează Ziarul Financiar.

El s-a arătat mulţumit de stadiul lucrărilor.

"Pe acest tronson avem finalizate terasamentele în proporţie de 60 la sută şi podurile în proporţie de 40 la sută (vor fi 21 de poduri - n.r.). Stăm bine, dar vrem să fie şi mai bine. Aici se lucrează pe două schimburi, le-am sugerat să lucreze pe trei schimburi, mai ales că vremea le permite, şi vreau ca să dăm în folosinţă până în luna octombrie toţi cei 32 de kilometri. E bine, dar se poate şi mai bine. Este mai bine decât în Timiş sau Arad, dar ar fi o premieră pentru ISPA să se finalizeze mai devreme", a declarat Nazare.

Întrebat dacă finalizarea celor 32,5 kilometri de autostradă înainte de termen are vreo legătură cu alegerile care vor avea loc anul acesta, ministrul Transporturilor nu a dat un răspuns clar.

"O să fim cu ochii pe cei care fac celelalte tronsoane de autostradă, astfel încât acest tronson să se lege de un altul, pentru a se putea circula", a spus el.

Știri similare din categoria FLUX Vezi toate articolele