Mireasa de 42 de ani care a fost implicată într-un accident mortal, săptămâna trecută, în timpul nunţii sale a decedat, vineri. Familia acesteia a accceptat ca organele sale să ajungă la pacienţi care au nevoie de un transplant.
Femeia a fost rănită grav într-un accident rutier care a avut loc în urmă cu o săptămână, iar în urma impactului nașa a murit pe loc. Mireasa a insistat să fie furată, aşa cum prevede tradiţia, iar nuntaşii care se aflau în autoturism o duceau la o discotecă din Dej.
Fiind in moarte clinică, medicii au propus familiei ca organele femeii de 42 de ani să fie donate. Astfel, după decesul femeii, o echipă medicală a prelevat organele femeii şi în funcţie de compatibilităţi, acestea vor ajunge la pacienţi care au nevoie de trasplant.
Maşina a intrat într-un cal lăsat nesupravegheat pe drum. Proprietarul calului, un cetăţean rom din localitatea Mica, va fi cercetat pentru ucidere din culpă.